Unde greşeşte ANAF-ul în problema restructurării datoriilor bugetare?

Printr-o ordonanță recentă, au fost prorogate (din nou) termenele privind Notificarea intenției de restructurare, respectiv de depunere a Planului de restructurare şi a Testului creditorului privat prudent, prin care firmele/persoanele juridice/întreprinderile pot să îşi eşaloneze datoriile fiscale, ba chiar sa fie ierdate de accesorii (dobânzi şi penalități), precum şi de o sumă în cuantum de până la 50% din valoarea debitului fiscal principal, în anumite condiții, inclusiv plata unui avans de până la 15%.

Aşa cum am arătat şi în articole anterioare, aceste facilități fiscale, instituite prin Ordonanța Guvernului nr. 6/2019, sunt binevenite pentru societățile debitoare, scopul fiind evitarea insolvenței/falimentului acestora, prin acordarea unei şanse de redresare/viabilizare a activității, dar şi îndestularea superioară a creditorului bugetar.

Totuşi, conform surselor oficiale, doar câteva zeci de contribuabili sunt beneficiarii unui Plan de restructurare aprobat de ANAF, deşi, în condițiile restrictive impuse de ordonanță, destinatarii sunt de ordinul miilor. Un posibil/probabil raspuns ar fi că nu toti datornicii vizați de lege doresc/pot să urmeze calea restructurării datoriilor bugetare, scuzele de genul necunoaşterii facilitătii sau a timpului îndelungat cerut de întocmirea documentației complexe de către un specialist desemnat fiind puerile, în opinia noastră.

În condițiile expuse succinct mai sus, atragem atenția decidenților că nu simpla (multi)prorogare sine die a termenelor este soluția pentru a ajuta contribuabilii insolvabili, ci eliminarea judicioasă, deci, nu totală, a unor bariere sau lacune legale.

Din experiența noastra practică, atât în domeniul insolvenței, cât şi al restructurărilor, recomandăm, cu modestie, specialiştilor din finanțe, câteva aspecte legale de revizuit/amendat, în vederea măririi numărului de contribuabili cărora li se acordă o şansă de redresare, în spiritul Directivei europene privind restructurarea.

Astfel, lansăm câteva propuneri de lege ferenda privitor la urmaroarele:

• reformularea/regândirea condiției privind existența unei eşalonari eşuate, accesate în baza Codului de procedura fiscală, aceasta funcționând ca un veritabil fine de neprimire a dosarului de restructurare;
• definirea activelor indispensabile, aşa cum o face Legea insolvenței, de exemplu, întrucât îndeplinirea condițiilor testului creditorului privat, necesară aprobării restructurarii, este indisolubil legată de acest aspect, în multe cazuri/spețe;
• efectuarea unei mai bune comunicări către companii a facilității fiscale.

În final, încurajăm ferm ANAF-ul/legiuitorul fiscal să manifeste aceeaşi încredere în deciziile de management ale contribuabililor, aşa cum a facut-o în cazul suspendării condiției privind cuantumul creanțelor bugetare în vederea deschiderii procedurii insolvenței, de exemplu, cea mai bună dovadă fiind că datornicii nu s-au grăbit să ‘’profite’’, declarându-şi insolvența/falimentul. NB: Ar mai fi de notat veşnica observație privind etica soluției restructurării, dar, să recunoaştem, statele europene au evoluat de multă vreme de la soluția închisorilor datornicilor/stigmatizării, preferând să îşi maximizeze gradul de recuperare a creanțelor, alegând, rațional, răul cel mai mic, în cazul contribuabililor ajunşi în dificultate raportat la cauze şi împrejurari obiectiv scuzabile.

Sursa foto INQUAM / Octav Ganea