Un guru Apple prezice naşterea maşinăriilor cu inteligenţă artificială

Unul dintre cofondatorii Apple, care a stat la coadă pentru un iPhone 5 împreună cu sute de fani în Australia, a declarat că inteligența artificială (IA) este următoarea frontieră tehnologică.

Steve Wozniak a fost prezent în Australia în ziua lansării iPhone 5 şi a stat de vorbă cu oamenii de afaceri din Brisbane. Acesta le-a declarat că următoarea frontieră tehnologică este inteligenţa artificială.

“Încă nu suntem în faza în care să stăm în faţa calculatorului şi să îi spunem: iată problema, dă-mi soluţia”, a declarat Wozniak la forumul QUT Business Leaders.

“Ziua aceea nu este departe. În 40 de ani vom avea computere conştiente, care vor avea sentimente şi personalitate. iPhone-ul meu va ştii tot despre mine”, a adăugat gurul Apple.

Wozniak mai crede că unii oameni vor fi înlocuiţi de maşini, iar societatea va fi restructurată. Acestea sunt vorbele celui care a inventat unul dintre primele computere personale din lume. El împreună cu Steve Jobs au creat calculatoarele Apple I și Apple II în anii ’70.

Steve Wozniak a declarat că el a fost un inginer şi va rămâne toată viaţa unul. “Steve Jobs era omul de marketing, eu vroiam să creez calculatoare performante, nu o companie de succes”, mărturiseşte Wozniak.

Sursa: news.com.au