Un alt greu părăsește corabia lui Donald Trump: Directorul Secret Service și-a anunțat demisia!

După plecarea șocantă a lui Michael Flynn, consilierul lui Donald Trump pentru securitate naţională, a venit rândul unui alt nume important să-și anunțe demisia! Joseph Clancy, directorul Serviciului prezidenţial de protecţie din SUA Secret Service, şi-a anunţat demisia, relatează site-ul cotidianului The Washington Post, citat de portalul stiripesurse.ro

Joseph P. Clancy a fost solicitat de preşedintele Barack Obama în 2014 să revină din sectorul privat la conducerea Secret Service, pe fondul unor deficienţe de securitate.

Acum, Clancy a stabilit că este cazul să se retragă definitiv din activitate. Joseph Clancy a transmis Casei Albe intenţia de a se retrage din activitate efectiv din 4 martie, urmând ca până atunci preşedintele Donald Trump să desemneze un nou director al Secret Service.