UE a înregistrat un deficit al balanţei comerciale de 20,3 miliarde de euro, în ianuarie

Uniunea Europeană a înregistrat în ianuarie un deficit al balanţei comerciale de 20,3 miliarde euro, comparativ cu un deficit de 17,4 miliarde de euro în perioada similară din 2017, potrivit unei estimări preliminare publicate luni de Oficiul European de Statistică Eurostat.

În ianuarie, exporturile UE s-au situat la 150,5 miliarde de euro, în creştere cu 6,5% faţă de 141,3 miliarde euro în perioada similară din 2017, în timp ce importurile UE au urcat cu 7,6%, până la 170,8 miliarde de euro. 

În schimb, zona euro a înregistrat în ianuarie un excedent al balanţei comerciale de 3,3 miliarde de euro, faţă de un deficit de 1,4 miliarde de euro în aceeaşi perioadă din 2017. 

În 2017, UE a înregistrat un excedent al balanţei comerciale de 22,9 miliarde de euro, faţă de un plus de 32,1 miliarde de euro în 2016, în timp ce zona euro a raportat un excedent de 236 de miliarde de euro, comparativ cu un plus de 265,3 miliarde de euro. 

UE şi-a extins legăturile comerciale cu toţi partenerii săi comerciali principali în ianuarie, exporturile spre SUA şi China înregistrând un avans de 5,3% şi, respectiv, 14,3%, în timp ce importurile au urcat cu 4,9% şi, respectiv, 9,3%.

În ceea ce priveşte România, datele Eurostat arată că în ianuarie exporturile au crescut cu 15%, până la 5,4 miliarde de euro, în timp ce importurile au urcat cu 17%, la 6,2 miliarde de euro, informează Agerpres. În aceste condiţii, deficitul balanţei comerciale a României s-a situat la 0,8 miliarde de euro, comparativ cu 0,6 miliarde de euro în perioada similară din 2017.