Trump face din nou spectacol! Un vaccin anti-COVID ar fi trebui să-i poarte numele

Sursa: Dreamstime

Fostul lider de la Casa Albă a făcut din nou deliciul presei americane într-un discurs adresat Partidului Republican. Printre altele, Donald Trump a spus că un vaccin anti-COVID ar fi trebui să-i poarte numele. Mai exact acesta a precizat că „ar trebui să-l numească Trumpcine”. De asemenea, fostul președinte a vorbit și despre expertul american în sănătate Anthony Fauci, precizând la un moment dat că, de fapt, „nu îl asculta cu adevărat”.

Fostul președinte al Statelor Unite Donald Trump susține că unul dintre vaccinurile anti-COVID ar trebui să-i poarte numele. Declarația acestuia a fost făcută în cadrul unui discurs adresat Partidului Republican, după cum transmite The Independent.

„Suntem adunați în această seară pentru a vorbi despre viitorul partidului republican”, a declarat Trump, acesta fiind invitat de onoare la întâlnirea donatorilor „marelui partid istoric” („GOP” în versiunea originală) de sâmbătă, 10 aprilie.

Fostul președinte Donald Trump nu a omis să facă din spectacol, spre deliciul presei americane, cu noi escapade și insulte față de unii republicani.

În timpul acestui discurs, în care a indicat că nu are „nicio îndoială” cu privire la preluarea Senatului și a Camerei Reprezentanților în 2022, Donald Trump și-a atribuit meritul dezvoltării unui vaccin împotriva Covid-19.

Trump a recunoscut că nu mai asculta de indicațiile Dr. Fauci

„Ar trebui să-l numească Trumpcine”, a spus acesta în cadrul discursului. Fostul președinte a lăudat, de asemenea, modul în care a controlat epidemia. Cu toate acestea, sursa citată amintește faptul că în timpul mandatului său peste 400.000 de americani au murit din cauza noului coronavirus.

De asemenea, Donald Trump i-a lăudat pe guvernatorii republicani care au menținut afacerile deschise în statele lor și a adăugat o critică pentru dr. Anthony Fauci, consilierul-șef medical al președinției. „Ai văzut vreodată pe cineva atât de prost?”, a spus Trump. La sfârșitul lunii martie, Trump declarase deja că, de fapt, „nu îl asculta cu adevărat”.

Fostul președinte l-a acuzat și pe Mitch McConnell, liderul republicanilor din Senat, că nu a făcut suficient pentru a-l menține în funcție. McConnel a fost unul dintre aliații săi fermi, dar nu l-a susținut pe Trump în ceea ce privește acuzațiile de fraudă electorală, pe care fostul președinte le-a reiterat în discursul său.

„Dacă ar fi Schumer (liderul majorității democrate din Senat, notă), în locul acelui „ticălos” McConnell, asta nu s-ar fi întâmplat niciodată”, a spus Trump, argumentând că McConnel era un „învins”.

Sursa foto: Dreamstime