"În calitate de preşedinte, nu pot lăsa să intre în ţara noastră oameni care ne vor răul", a precizat Trump într-un comunicat. 

"Decizia adoptată în unanimitate de Curtea Supremă este o victorie netă pentru securitatea noastră naţională", a adăugat el. 

Curtea Supremă a Statelor Unite a decis luni punerea parţială în aplicare a extrem de controversatului decret anti-imigraţie al preşedintelui Donald Trump, în aşteptarea examinării lui la toamnă. 

Decretul care interzice intrarea în SUA a cetăţenilor din şase ţări majoritar musulmane – Iran, Libia, Somalia, Sudan, Siria şi Yemen – se aplică de acum oricărei persoane care "nu a stabilit o relaţie de bună credinţă cu o persoană sau o entitate din SUA". 

Practic, niciun cetăţean din cele şase ţări care nu este cunoscut autorităţilor americane nu va primi acces pe teritoriul SUA, conform deciziei celor nouă judecători ai Curţii Supreme. 

"Acceptăm parţial recursurile (privind decretul) şi acceptăm să suspendăm parţial (deciziile care au blocat aplicarea sa)", au rezumat judecătorii decizia lor extrem de aşteptată. 

Hotărârea a fost anunţată în ultima zi a sesiunii anuale a Curţii Supreme, instituţie care în SUA are ultimul cuvânt în legătură cu toate subiectele care necesită o interpretare a Constituţiei. 

Această decizie de luni a Înaltei Curţi este o victorie relativă, însă cu toate acestea notabilă, pentru Donald Trump, al cărui celebru decret a fost suspendat de mai mulţi judecători, în primă instanţă şi în apel. 

Nu doar că magistraţii Curţii Supreme acceptă ca decretul să fie pus în aplicare parţial, dar îi oferă preşedintelui american o şansă de a obţine o victorie judiciară finală care ar anula toate înfrângerile suferite în justiţie până acum în acest dosar.

AGERPRES