Traian Băsescu către Guvern: Să se ia decizii cu Oltchim şi Rompetrol. Soluţie pentru Roşia Montană: referendum local

Guvernul să nu ezite să ia decizii care pot ajuta populația și economia să treacă peste criza care ar mai putea dura doi-trei ani. În caz contrar, Executivul poate să plece, a avertizat miercuri seară, preşedintele Traian Băsescu, la postul public de televiziune.

Șeful statului a dat ca exemplu situațiile de la Oltchim și Rompetrol și a cerut referendum local pentru Roșia Montană. El a explicat și avantajele scutului antirachetă, precizând că securitatea României nu a fost condiționată de SUA de achiziționarea unor avioane F 16, deși este chestiune de demnitate ca o țară să aibă propria sa poliție aeriană.
Cât despre Schengen, președintele a respins ideea că "războiul florilor" ar constitui o reacție la atitudinea Olandei, cât una la  evazinionismul fiscal existent. În ceea ce privește scena politică internă, Băsescu a explicat cum vede el o viitoare Mișcare Populară: o alianță de partide, care nu trebuie să fie imaculate, nu un basm gen Albă ca Zăpada.