S&P confirmă ratingul „AAA” atribuit Canadei

Agenţia de evaluare financiară Standard & Poor's a confirmat luni ratingul 'AAA' atribuit pentru datoria suverană pe termen lung a Canadei, precum şi ratingul 'A-1 plus' pentru datoria pe termen scurt, ambele cu perspectivă stabilă, apreciind că forţa economiei canadiene îi permite să facă faţă problemelor puse de economia americană, de care este strâns legată, transmite AFP.

‘Din punctul nostru de vedere, principalele puncte tari ale creditului Canadei sunt eficacitatea, stabilitatea şi predictibilitatea politicilor şi instituţiilor politice, rezistenţa economiei sale şi forţa politicilor sale monetare şi bugetare’, a anunţat Standard and Poor’s într-un comunicat.

Agenţia reaminteşte că nicio instituţie financiară canadiană nu a trebuit să fie salvată cu banii contribuabililor în timpul recesiunii din 2008-2009 şi că ritmul de creştere a Produsului Intern Brut al Canadei l-a depăşit pe cel al SUA în fiecare an din perioada 2007-2011. S&P citează de asemenea deficitul de cont redus al Canadei şi tranzacţiile cu dolari canadieni.

Cu toate acestea, economia canadiană este dependentă de economia americană, aproximativ trei sferturi din exporturile canadiene şi jumătate din importuri provin din SUA.

În luna august a anului trecut, Standard & Poor’s a retrogradat pentru prima dată în istorie ratingul SUA, până la ‘AA plus’, iar în luna ianuarie a acestui an a retrogradat Franţa (un alt partener comercial important al Canadei).
SURSA: Agerpres