Șefii FBI, CIA și NSA avertizează: aceste mărci celebre de telefoane fură informații de la posesori

Războiul americano-chinez este în plină desfășurare, iar asiaticii au început să devină extrem de competitivi în toate domeniile. În acest context, SUA pare să fi declanșat o oarecare o contra-ofensivă. Sau cel puțin așa ar putea fi interpretată luarea de poziție a unor personalități importante în Senatul Statelor Unite ale Americii.

Șefii CIA, FBI și NSA și-au exprimat neîncrederea în producătorii chinezi Huawei și ZTE, afirmând că există un risc mare ca acestea să fure informații și să facă ”spionaj nedetectat”.

Îndemnul a fost făcut în Senatul american, în cadrul unei ședințe la care au participat șefii FBI, CIA, NSA, dar și Directorul Serviciilor Americane de Informații.

Guvernul este „foarte îngrijorat” cu privire la faptul că anumite companii străine, „care nu împărtășesc valorile noastre”, pot avea acces la rețeaua americană de telecomunicații, a spus directorul FBI, Chris Wray, potrivit money.ro.

Potrivit acestuia, aceste companii sunt capabile de a „fura informații sau de a le modifica într-un mod malițios”. De asemenea, Wray a menționat „spionajul nedetectat” printre posibilele riscuri. Drept răspuns la aceste declarații, purtătorul de cuvânt al Huawei a spus că Guvernul SUA întreprinde acțiuni pentru a „pune piedici” activității Huwai pe piața americană.

„Huawei se bucură de încredere a guvernelor și consumatorilor din peste 170 de țări și prezintă același risc pentru securitatea cibernetică pe care îl prezintă orice alt furnizor din domeniul tehnologiilor informației”, a spus acesta.