Schimbare majoră pentru șoferii din România. Cum se vor plăti amenzile de acum încolo

O schimbare majoră îi vizează pe toți șoferii din România. Plăta amenzilor contravenționale se va putea face în mai multe feluri. Proiectul legislativ a prmit votul favorabil în Senat.

Senatul a dat vot pozitiv pentru o propunere legislativă care îi vizează pe toți șoferii din țară. O schimbare majoră va avea loc în ceea ce privește plata amenzilor.

Șoferii care încalcă legislația și primesc amenzi contravenționale vor avea varianta de a se achita direct la polițistul care le-a aplicat amenda.

Pentru ca propunerea legislativă să intre în vigoare, aceasta trebuie să primească vor pozitiv și din partea Camerei Deputaților. Ulterior legea trebuie promulgată de șeful statului, iar mai apoi va fi publicată în Monitorul Oficial.

„Măsura schimbării modului în care se vor putea plăti amenzile de circulație se regăsește în Propunerea legislativă pentru modificarea art. 109 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, document ce a fost adoptat luni la Senat”, scrie avocatnet.ro

Până în anul 2018, șoferii aveau varianta de a-și plăti amenda chiar la polițistul de la care au primit-o. Acum această variantă intră din nou în vigoare.

Trebuie menționat faptul că nu toate amenzile se vor putea plăti direct la polițist. Măsura se aplică doar pentru contravențiile de până la 20 de puncte-amendă.

Punctul amendă valorează 145 de lei, ceea ce înseamnă că amenda pe care o veți plăti la fața locului poate fi de maxim 2 900 lei. Dacă plătiți amenda pe loc, veți achita doar jumătate din valoarea acesteia. Doar persoanele fizice pot beneficia de plata amenzii pe loc.

„Pentru amenzile contravenționale în cuantum de până la 20 puncte-amendă, contravenientul poate achita pe loc agentului constatator jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege”, se precizează în proiectul legislativ.