Saxo Bank: Dacă May câștigă alegerile din Marea Britanie, va crește lira sterlină

Dacă primul ministru May are parte de un rezultat foarte favorabil al alegerilor din Marea Britanie, acest lucru ar putea avea ca efect o liră sterlină mai puternică, iar, pe termen scurt, asta va avea impact asupra pieţelor de acţiuni din Marea Britanie, susţine Peter Garnry, director strategie la banca de investiţii Saxo Bank.

'În ultimul an şi jumătate am văzut că, ori de câte ori lira sterlină se întăreşte, pe piaţa de capital din Marea Britanie se observă o scădere. Ne aşteptăm să se întâmple acelaşi lucru, mereu se întâmplă ca pe termen scurt schimbările la nivel valutar să aibă un real impact asupra pieţelor de acţiuni. Pe termen mediu şi lung, va fi în funcţie de creşterea câştigurilor şi de mediul macro. Deocamdată, mediul micro este chiar destul de favorabil, atât în Europa, cât şi în Marea Britanie, iar acest lucru a funcţionat ca o protecţie pentru acţiunile britanice, cât şi pentru pieţele de capital din Europa. Totuşi, pe măsură ce ne apropiem de un Brexit, Articolul 50 fiind acum funcţional, credem că, pe o perioadă mai lungă de timp pieţele europene de capital vor avea performanţe mai bune. Credem că va exista un impact semnificativ asupra bursei britanice. Poate nu economia per se în general, cel puţin la început, dar vedem deja semne că unele dintre companiile mari şi unele dintre companiile cotate la bursă se mută şi externalizează locurile de muncă, şi ei cred că va exista un impact negativ în urma Brexitului', apreciază Peter Garnry. 

În opinia analistului Saxo Bank, acesta e scenariul pe termen lung, dar după alegerile din Marea Britanie impactul pe termen scurt va fi în întregime determinat de lira sterlină şi, dacă May va avea rezultatul pe care sondajele îl indică în prezent, Garnry se aşteată la scădere pe termen lung în piaţa britanică de capital, din cauza întăririi lirei sterline. 

Grupul Saxo Bank (Saxo) este specializat în investiţii şi tranzacţionare multi-asset. Fondat în 1992, având sediul central la Copenhaga, Saxo are peste 1500 de angajaţi în centre financiare de pe întreg globul, inclusiv la Londra, Singapore, Paris, Zurich, Dubai şi Tokio.

AGERPRES