S-a inaugurat cea mai mare centrală solară din lume. Dă energie cât pentru toate casele din Craiova

China poate fi cel mai mare producător de energie solară din lume, dar vecinul său India nu este mai puţin ambiţios în privinţa energiei regenerabile. Pregătită pentru a deveni a treia piaţă de energie solară din lume, ca mărime, India tocmai a inaugurat cea mai mare capacitate de producţie de energie solară din lume, potrivit World Economic Forum.

Unitatea de producţie a grupului Adani din Tamil Nadu acoperă o suprafaţă de 10 kilometri pătraţi şi are o capacitate de 648 MW. Aceasta este cu aproape 100 MW mai mare decât deţinătorul recordului anterior, centrala solară Topaz din California.

Centrala a fost construită în doar opt luni, cuprinde 2,5 milioane de module solare individuale şi a costat 679 mil. dolari. Se estimează că va produce suficientă energie electrică pentru a asigura necesarul de consum a circa 150.000 case, adică un oraş de talia Craiovei.

Proiectul a ajutat la creşterea capacităţii totale instalate de energie solară a Indiei peste borna de 10 GW. Ţinta Indiei este de a genera aproape 60% din electricitatea sa din surse non-fosile până în 2027. Guvernul indian şi-a ridicat ţinta de investiţii în energie solară la 100 mld. dolari.

Eforturile sunt importante, deşi China este pe cale să întreacă recordul indian cu o centrală solară şi mai mare. Aceasta va putea produce 850 MW, suficientă pentru necesarul de electricitate a 200.000 de gospodării.