S-a aflat: Când a murit, de fapt, Costin Mărculescu. Temerile s-au adeverit

Conform celor descoperite de anchetatori legat de moartea lui Costin Mărculescu, actorul ar fi murit acum câteva zile.

Costin Mărculescu a murit în urmă cu câteva zile, potrivit mediafax.ro

Urmează ca medicul legist să stabilească data și cauza decesului. Echipele de poliţişti şi de pompieri l-au găsit, azi noapte, pe Costin Mărculescu decedat, în baie. Acesta nu prezenta urme de violenţă pe corp.

Temerile vecinilor

Autoritățile au fost chemate de către vecini, deoarece actorul nu mai răspundea la uşă sau la telefon de mai multă vreme. Trebuie menționat că acesta avea şi un câine, care a fost preluat de Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA).

Biroul Morţi Supecte şi Ucideri din Culpă din cadrul Serviciului Omoruri din Poliţia Capitalei se ocupă de cercetări în momentul de față. Trupul neînsuflețit al actorului a fost transportat la INML pentru autopsie.

Costin Mărculescu s-a născut la 29 iunie 1969, la Craiova. A debutat în televiziune în 1984, în „Misiune specială” şi „Ecaterina Teodoroiu”, scrie site-ul cinemagia.ro. În cinematografie a interpretat roluri în filmele „Al patrulea gard lângă debarcader” (regia Cristiana Nicolae, 1985), „Liceenii” (regia Nicolae Corjos, 1986), „Un studio în căutarea unei vedete” (regia Nicolae Corjos, 1988), potrivit canalului youtube al actorului.

A absolvit Academia Naţională de Teatru si Film „I.L. Caragiale”, promoţia 1989-1993. A mai apărut în filmele „Harababura” (regia Geo Saizescu, 1990) şi „Patul lui Procust” (regia Sergiu Prodan şi Viorica Meşină, 1996).

A colaborat cu mai multe teatre, susţinând peste 2.000 de spectacole în ţară şi în străinătate, jucând alături de mari actori ca Florin Piersic, Mişu Fotino, Alexandru Lulescu, Dem Rădulescu, Nicu Constantin, Tamara Buciuceanu, Emil Hossu, Catrinel Dumitrescu, George Constantin, Silviu Stănculescu, Constantin Diplan, Stela Popescu, Alexandru Arşinel, Mitică Popescu, Cezara Dafinescu, Horaţiu Mălăele etc, precizează cinemagia.ro.

A fost invitat în numeroase emisiuni de divertisment tv, a filmat şi câteva videoclipuri în care a cântat. În 1999 a înfiinţat Compania de manechine şi fotomodele Costin Mărculescu.