Rusia lui Putin depășește noi limite ale absurdului. Motivul incredibil pentru care un manual a fost retras din școli

Rusia continuă să șocheze în fiecare zi cu câte o întâmplare cel puțin ciudată, iar de curând țara condusă de Vladimir Putin a luat o nouă decizie bizară.

Manualul de economie pentru clasele 10-11, avându-l ca autor pe Igor Lipsit, a fost respins din lista manualelor aporbate în Rusia, din cauza insuficientei sale „patriotice”, scrie publicația „Kommersant”.

Pe baza opiniei experților, autorului i se propune să includă în manual „materiale privind planurile guvernului pentru avânt economic” și „despre substituirea importului ca una din direcțiile politicii economice moderne, care sporesc sentimentul de mândrie națională al elevilor și implicarea lor în procesele din țară”, potrivit Kommersant.

În concluzie, experții Ministerului Educatiei din Rusia i-au sugerat autorului să prezinte agenda politică modernă „mai corect”, deoarece materialele originale ale manualului „nu contribuie la creșterea dragostei de patrie”.