Românii, avertizați: Ce se întâmplă cu veniturile și cheltuielile

Casierie de banca, miercuri 7 iulie 2010.

Deşi Institutul Naţional de Statistică anunţă că au crescut veniturile unei familii de anul trecut şi până anul acesta, în medie cu 600 de lei pe lună, în realitate, oamenii nu rămân cu mare lucru.

Şi cheltuielile au crescut cu 500 de lei. Practic, jumătate din buget se duce pe facturi şi pe mâncare, cu 15% față de media europeană.

De doi ani tot cresc salariile în România, iar asta se vede în datele statistice. De anul trecut până acum au crescut cu 600 de lei şi au ajuns la 4.700 de lei pe lună. Par mulţi bani, însă dacă să ne uităm şi la cheltuieli, realizăm că oamenii cât au atâta cheltuiesc. Aşadar le-au crescut şi cheltuielile cu 500 de lei în 2019 faţă de 2018, scrie stirileprotv.ro.