Românii au cumpărat mai multe imobile în luna decembrie. Creștere față de luna noiembrie a aceluiași an

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a trimis un comunicat de presă în care prezintă datele referitoare la finalul anului 2020 cu privire la numărul de imobile care au fost vândute. Din informațiile oferite de ANCPI, mai mulți români au investit în imobile în ultima lună a anului față de luna precedentă.

În luna decembrie 2020 au fost vândute, la nivelul întregii țări, 77.355 de imobile, cu 17.172 mai multe față de luna noiembrie a anului 2020. Numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare în luna decembrie, este cu 26.865 mai mare față de perioada similară a anului 2019.

Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în decembrie 2020, în București – 12.967, Ilfov – 5.734 și Cluj – 5.247. Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Caraș Severin – 188, Olt – 236 și Covasna– 377.

Numărul ipotecilor, la nivel național, în decembrie 2020, a fost de 31.128, cu 4.227 mai mic față de decembrie 2019. Cele mai multe operațiuni de acest gen au fost înregistrate în București – 7.375, Ilfov – 2.706 și Timiș 1.628. La polul opus se află județele Sălaj – 71, Covasna – 76, și Harghita – 100.

Județele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în ultima lună a anului 2020 sunt Dolj – 893, Buzău – 810 și Arad – 782.

Pe parcursul anului 2020 au fost tranzacționate în total 602.805 de imobile, cu 62.625 mai mult față de 2019.

Atât în 2019 cât și în 2020, cele mai multe vânzări s-au înregistrat în luna octombrie (58.334 – în 2019 și 83.675 – în 2020). Cele mai puține contracte de vânzare-cumpărare au fost înregistrate în ianuarie 2019 – 30.733 și aprilie 2020 – 27.021.