România ar putea face parte dintr-un proiect de transport al mărfurilor de la Marea Baltică la Marea Neagră

România ar putea face parte dintr-un proiect privind transportul de mărfuri de la Marea Baltică la Marea Neagră, între porturile Klapeida din Lituania şi Odessa din Ucraina, potrivit unui comunicat al Ministerului Transporturilor

Ministrul de resort, Ramona Mănescu, a avut miercuri, la Luxemburg, o întrevedere cu ministrul lituanian al Transporturilor, Rimantas Sinkevièius.
‘În spiritul intensificării relaţiilor bilaterale între cele două state, cei doi oficiali au discutat posibilitatea participării României la proiectul de transport feroviar Viking, proiect destinat transporturilor de mărfuri între Marea Baltică şi Marea Neagră, între porturile Klapeida (Lituania) şi Odessa/ Kicevsk (Ucraina). Contribuţia CFR Marfă, în calitate de partener în acest proiect, ar consta în preluarea la transport în tranzit a unei părţi din traficul de containere realizat prin Viking pe reţeaua feroviară românească între Giurgiuleşti/Galaţi sau Vadu Siret (implicând transbordarea containerelor) sau Ungheni şi Giurgiu/Ruse. Aceste transporturi ar reprezenta un transfer modal semnificativ de la transportul maritim/naval la transportul feroviar’, se arată în comunicat.
România ar putea fi parte a acestui proiect, alături de Căile Ferate ale Lituaniei, Belarusului, Ucrainei, Bulgariei şi Republicii Moldova, de companii maritime de cargo şi de porturile Klaipeda, Illichivsk şi Odessa.

‘Acest lucru se poate materializa printr-un Memorandum de Înţelegere, care va fi pus în discuţie la viitoarea reuniune, din luna decembrie a acestui an’, se mai arată în comunicat.

SURSA: Agerpres