Roatiş: Prelungirea perioadei în care procesarorii pot utiliza lapte neconform a rezolvat o problemă socială a României

Obţinerea de către România a prelungirii perioadei în care va putea procesa lapte neconform a rezolvat o problemă socială legată de supravieţuirea fermierilor mici şi mijlocii, a spus preşedintele ANSVSA, Radu Cheţan-Roatiş.

“Este o problemă socială pentru că beneficiarii acestei măsuri trăiesc din veniturile obţinute ca urmare a vânzării laptelui. Astfel, prelungirea până la finele anului 2013 a perioadei în care se va putea procesa inclusiv lapte neconform este o rezolvare a unei probleme sociale pentru România”, a arătat preşedintele Autorităţii Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.
România a primit în urmă cu o lună acordul Comisiei Europene pentru procesarea laptelui neconform cu cerinţele comunitare, până la finele anului 2013.
Ţara noastră  a solicitat această derogare pentru că la ora actuală circa 30% din laptele prelucrat în România este lapte neconform. În present, 82 de unităţi din România procesează lapte conform şi lapte neconform fără a avea linii separate, iar două unităţi procesează pe linii separate laptele conform şi cel care nu îndeplineşte cerinţele comunitare.
În 2010, producţia totală de lapte a fost de 4,4 miliarde de litri, din care 1,2 miliarde de litri s-au vândut direct pe piaţă. Circa 993 de milioane de litri au ajuns în unitaţi specializate, 1,7 miliarde de litri au rămas în ferme pentru consum familial, iar 434 de milioane de litri reprezintă consumul tehnologic. Fabricile au o capacitate proiectată de 2,67 miliarde de litri, însă, doar 1,35 miliarde de litri este acoperită.
În negocierile cu Uniunea Europeană, România a primit dreptul să realizeze trei milioane de tone de lapte pe an, din care două milioane de tone au fost alocate pentru vânzare directă, iar un milion de tone pentru livrări către fabricile de procesare.