Retailerul care a depășit pragul de 10.000 de angajați

Dedeman, lider naţional în retailul materialelor de construcţii şi al amenajărilor interioare, cu capital 100% românesc, a anunțat o nouă investiție: peste 10 milioane de euro pentru un magazin, la Turda, deschis pe 27 septembrie. Suma specificată a fost folosită pentru teren și construcție. Astfel, compania a ajuns la peste 10.000 de angajați, cu o rețea de 48 de unități.

Noua investiție a companiei se desfășoară pe o suprafață de peste 43.000 mp din care 11.500 mp sunt ocupați de magazinul propriu-zis, iar restul sunt dedicați spațiilor verzi, zonei de recepție și parcării cu 457 de locuri. Deschiderea magazinului Dedeman Turda a presupus și crearea a 162 de locuri de muncă. Noii angajați au trecut printr-un amplu proces de selecție și pregătire pentru a răspunde eficient la toate solicitările clienților, care vor beneficia astfel de consultanță gratuită de calitate și sfaturi de specialitate. Odată cu primirea în echipă a celor 162 de colegi noi din Turda, compania Dedeman a depășit 10.000 de angajați. “După 25 de ani de existență a companiei Dedeman, continuăm să investim în magazine noi, amplasate și în orașe mai mici”, a spus  Dragoș Pavăl, Președintele companiei Dedeman.

Direct proporțional cu suprafața magazinului, au fost amenajate 8 case de marcat. Pentru fluidizarea traficului, 6 dintre acestea au fost amplasate la intrarea în magazin iar celelalte două la raionul de materiale de construcții. Magazinul din Turda este cea de-a patra investiție pe care Dedeman o inaugurează în acest an, următoarea pe listă fiind deschiderea magazinului din București – Pantelimon, până la sfârșitul anului.