Raul Ciungu, Profi România

Într-o companie care crește cu aproximativ 200 de magazine pe an, în mod sigur directorul de HR este un om cheie. Lucrul acesta se poate spune și despre Raul Ciungu, care a acumulat deja o experiență importantă în retail. Dacă în prima jumătate a anului 2011 el era director regional la Artima (n.r. - nume cunoscut în retailul autohton), câteva luni mai târziu a devenit director zonal Profi, cu 13 magazine și 250 de angajați în subordine. În august 2013, a mai făcut un pas demn de luat în seamă, ajungând director de deschideri. Astfel, a coordonat activități de la validarea noilor locații și până la inaugurarea magazinelor. În ianuarie 2015, încă o evoluție l-a poziționat director regional de vânzari al retailerului, în zona de Vest, după care, de la finele aceluiași an, la portofoliu i s-a adăugat și funcția de director de HR. Așa a ajuns astăzi să răspundă de pregătirea și creșterea unei echipe care, cu mai bine de 14.000 de angajați, se plasează pe unul dintre primele locuri în ierarhia angajatorilor din România. De altfel, Profi este rețeaua de retail modern cu cea mai mare extindere geografică din România. La finele anului trecut, compania a anunțat că intenționează să deschidă, în 2018, „cel puțin tot atâtea magazine câte au fost deschise în 2017“ (n.r. - aproape 200), în timp ce investițiile vor fi de aproximativ 50 mil. euro. Cu alte cuvinte, compania Profi Rom Food se va apropia, în 2018, de 900 de unităţi. În urmă cu mai bine de un an, Mid Europa Partners, una dintre cele mai importante firme de private equity axată pe achiziţii în Europa Centrală şi de Est, a cumpărat Profi Rom Food  pentru 533 mil. euro.

Revista Capital premiază cei mai buni manageri din România

Gala Premiilor de Excelență în Management, evenimentul prin care Capital recunoaște meritele celor care fac economia românească să crească, a ajuns la cea cea de-a patra ediție.

Alegem câştigătorii împreună

La ediția din acest an, care va avea loc la începutul lunii iunie, avem șase categorii de premii. La fiecare categorie au fost propuși  mai mulți manageri dintre care redactorii Capital au selectat 10 persoane. Povestea lor şi, mai ales, realizările din ultimul an le găsiţi pe site-ul capital.ro.
Vă invităm pe această cale pe dumneavostră, cititorii Capital, să-i votați pe cei mai buni dintre cei buni.

Cum am stabilit nominalizaţii

Criteriile de evaluare au urmărit aspecte relevante pentru fiecare dintre aceste categorii, fie că este vorba de investirea şi cheltuirea fondurilor în mod eficient, de a administra personalul sau de a alege cea mai bună strategie de comunicare. (mai multe detalii despre procedura de selecție găsiți aici).

În funcție de voturile exprimate de dumneavoastră, redactorii Capital vor desemna și premia, în cadrul Galei de Excelență, pe primii trei manageri la fiecare categorie.  

Cele șase categorii de premii sunt:

Cel mai bun CEO

Cel mai bun director financiar

Cel mai bun manager de vânzări/comercial

Cel mai bun manager de HR

Cel mai bun manager de PR/Marketing

Cel mai bun responsabil de CSR