Răsturnare de situaţie în dosarul Caracal! Anunţul făcut de bunicul Luizei după 4 ani: Este anormal că…

Gheorghe Dincă a fost condamnat definitiv la 30 de ani de închisoare cu executare în dosarul Caracal, iar complicele său va sta 12 ani după gratii. Cu toate acestea, familiile celor două fete dispărute, Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu, nu sunt mulțumite de sentința judecătorilor și consideră că autoritățile nu și-au făcut treaba.

Gheorghe Dincă, cunoscut și sub porecla de ”Monstrul din Caracal”, a fost condamnat definitiv la 30 de ani de închisoare pentru uciderea Luizei Melencu și Alexandrei Măceșanu.

Acesta și-a recunoscut faptele, după care a încercat să-și schimbe declarația. Mai exact, a vrut să adauge că una dintre fete, și anume Luiza, a fost răpită chiar din incinta casei de către mai multe persoane necunoscute. Declarația sa nu a schimbat însă părerea judecătorilor.

Pedeapsa lui Gheorghe Dincă nu ar fi suficient de aspră

În ciuda faptului că a fost condamnat pentru faptele sale, familiile celor două fete nu consideră că pedeapsa este suficient de aspră.

”I-a dat ce merită. Eu așa zic, că el ascunde multe… El știți că și-a schimbat declarațiile de atâtea ori. Ba că le-a violat, ba că nu le-a violat. Numai el poate să știe”, a spus Ștefania Cincă, mătuşa Luizei, potrivit impact.ro.

”Mi se pare ceva anormal, ceva ciudat… Ținând cont de faptele de care e acuzat, e prea blândă. În comparație cu alte state care au alte legi, inclusiv americanii, eu unul l-aș fi pus pe scaunul electric. Pe scaunul electric!”, a declarat Stelian Iordache, bunicul Luizei.

Familiile celor două fete consideră că autoritățile nu și-au făcut treaba

Mai mult, familiile Luizei și Alexandrei sunt de părere că autoritățile nu și-au făcut treaba și le acuză de incompetență.

”Cum au demonstrat cei de la INML că Alexandra şi Luiza au decedat? În ce condiţii? De ce nu le-au găsit cadavrele? Discutăm de o incompetenţă! Adevărul e că nu au făcut ce trebuie!”, a declarat Aurel Moldovan, avocatul familiei Măceşanu.

”E o tragedie pe care, pentru noi, familiile. În sufletul nostru e o rană destul de adâncă. Și va rămâne deschisă mereu, în continuare.

Instituțiile statului nu și-au făcut datoria, pentru că timp de trei ani de zile și jumătate, atâta timp cât a durat acest proces, nouă nu ni s-a oferit nicio șansă pentru a afla câtuși de puțin”, a declarat Stelian Iordache, bunicul Luizei Melencu.

Au trecut patru ani de la disparițiile Luizei Melencu și Alexandrei Măceșanu

Acum patru ani, toată România a fost îngrozită de ce s-a întâmplat la Caracal. Pe data de 14 aprilie 2019, Luiza Melencu a făcut autostopul, însă nu a mai ajuns acasă.

Aceasta a fost sechestrată și violată câteva zile la rând în casa lui Gheorghe Dincă, urmând ca pe 17 aprilie să fie ucisă. Același lucru i s-a întâmplat și Alexandrei Măceșanu ulterior.