Răsturnare de situație în cazul lui Emi Pian. Ce a mărturisit posibilul agresor

Emi Pian, liderul clanului Duduianu, a decedat marți după o răfuială cu membrii clanului rival. Aceștia se aflau într-o casă din Giulești pentru un joc de barbut care a avut o întorsătură neașteptată.

Principalul suspect în cazul decesului lui Emi Pian se află în custodia poliției însă are nevoie în continuare de îngrijire medicală. Acesta le-a declarat polițiștilor că a fost prezent la conflictul dintre clanuri, dar că nu își aduce aminte pe cine a tăiat.

În acest context, poliția nu a putut confirma dacă acesta este cel care l-a omorât pe temutul interlop Emi Pian.

De la ce a pornit cearta

Jocul de barbut s-a dovedit fatal pentru Emi Pian, temutul lider al clanului Duduianu. În noaptea de luni spre marți seara, aceștia au decis să se întâlnească într-o casă pentru un joc de barbut. Aici a fost scos la iveală faptul că un bărbat a împrumutat bani atât de la Emi Pian, cât și de la celălalt clan.

Între cele două clanuri exista o înțelegere – cine împrumuta de la un clan nu putea, ulterior, să împrumute de la celălalt. Atunci când Emi Pian a încercat să regleze conturile cu clanul rival, acesta a fost înjunghiat.

Libertatea.ro notează faptul că jucătorul în cauză ar fi împrumutat suma de 300.000 de euro. Pentru acești bani, Emi Pian percepea o dobândă de cel puţin 20 la sută.

Nu există plan de răzbunare

Finul lui Emi Pian a declarat pentru România TV că familia nu are niciun plan de răzbunare pentru cel care l-a omorât pe temutul interlop. Mai mult, familia acestuia dorește ca Poliția Română să își facă treaba.

„Poliţia să îşi facă datoria faţă de noi, suntem cuminţi, poliţia e aici. Noi ne-am speriat, nu vrem să se facă ură de rasă la noi, că suntem romi. Să putem să stăm la priveghi, ne-a şocat câtă poliţie vine, că ne răzbunăm, niciodată.

Dvs şi poliţia aveţi dreptate, nu s-a mai ţinut cont, ne pare rău, am plâns, am urlat cu masca, nu putem, că nu suntem câini, credem, că avem şi noi copii, suntem îndureraţi, poliţia să îşi facă datoria, să ne lase.

E prea multă poliţie, Emi nu e de temut, a fost cuminte, nu îi plăceau discuţiile, uitaţi unde s-a ajuns.

Poliţia să îşi facă datoria, nu e niciun plan de răzbunare, nu ştim ce s-a întâmplat, nu ştim nimic”, a spus finul lui Emi Pian.

Presupusul asasin a primit diverse amenințări

Presupusul ucigaș al lui Emi Pian este Ciprian Gheorghe, cunoscut drept „Napy”. Acesta este principalul suspect vinovat de moartea interlopului. Despre Napy s-a scris că organiza jocuri ilegale de noroc.

„O sa ajungi un sclav! O sa vrei să-ți ei viața singur și nu vei mai putea, jeg de om ce ești. Vei putrezi toată viața ta in pușcărie. Sau nu vei mai apuca sa intri ca o sa te bage lumea in pământ”, este doar unul din mesajele adresate principalului suspect.

„Sa dea Dumnezeu și Măicuța Domnului sa nu mai apuci sa vezi lumina zilei niciodată! Sa te ajungă toate blestemele din lume. Sa ai parte de cea mai urâta moarte zdreanță penală infecta ce ești! Tot nu vei scapa tu așa ușor nici in gaura de șarpe oriunde vei merge in lume asta tot vei muri.

Tu ești un sclav și Emy Pian a fost este și va fi Regele interlopilor. Vei muri și tu in curând jegule, familia lu Pian nu își vor lasă razbunarea așa ușor! Iți doresc tot Raul din lumea asta. Si la fel sa mori și tu in cele mai mari chinuri”, este încheiat mesajul.

„Nu cunosc nici pe unu și nici pe altu, dar oricât “rău” ți-ar face cineva nu trebuie sa-i iei viața, doar Dumnezeu trebuie sa facă asta…Urat din partea ta, tu poate te mai întorci de la pușcărie, dar omul ăla niciodată…! Păcat…”, scrie într-un alt mesaj postat pe Facebook.