PSD susține propunerea lui Ludovic Orban! Alocațiile copiilor ar putea fi înlocuite de vouchere

Social democrații au avut o reacție incendiară cu privire la decizia liberalilor de a schimba alocațiile copiilor în vouchere. Partidul Social Democrat a anunțat că dacă această modificare este un tertip se va opune imediat.

Ce apare pe pagina de Facebook a PSD

„PNL spune că vrea să plătească alocațiile pentru copii cu vouchere valorice care să poată fi folosite doar la achiziția produselor destinate copiilor. Să dea alocațiile în ce formă vor! Tichete, bonuri valorice sau vouchere, dar la valoarea lor #dublată, așa cum prevede legea! Dacă însă invocarea voucherelor este un alt tertip prin care PNL încearcă să amâne sau să diminueze dublarea alocațiilor, atunci ne vom opune categoric!”, au scris social-democrații pe pagina de Facebook a partidului.

Ludovic Orban a anunțat ieri că alocațiile ar putea fi înlocuite de vouchere

Ludovic Orban a anunțat că vrea să elimine alocațiile și să se înlocuiască. Voucherele ar fi varianta mai potrivită pentru elevi, în loc de alocații, consideră premierul desemnat, arată Antena 3.

”Am dat un exemplu, în alte țări, pentru a stimula familiile cu mai mulți copii, există o reducere a impozitului, tot o formă de sprijin al familiei. Se pot găsi soluții prin care să ne asigurăm că banii vor fi cheltuiți numai în interesul copilului, de exemplu, voucherele. Deocamdată n-am luat nicio decizie. Vom lua o decizie în această privință” a spus Ludovic Orban.

Florin Cîțu a discutat și el pe marginea acestui subiect

„Majorarea a fost amânată pentru că a venit fără surse de finanţare. A fost un amendament aruncat în ultimul moment fără sursă de finanţare. Dacă erau responsabili, trebuia să vină şi cu sursa de finanţare. Vom căuta şi vom găsi bani şi pentru creşterea alocaţiilor din august 2020. Propunerea domnului premier este o propunere interesantă, este un sistem folosit şi în SUA pentru a se asigura că banii nu vor fi folosiţi de părinţi în alte scopuri şi vor fi direcţionaţi către sănătate, educaţie etc. Este un sistem folosit şi în SUA şi în Finlanda. Nu e o încă o decizie. S-a mai discutat despre acest lucru, cred că mai multe detalii are doamna ministru de la Muncă (ministrul Muncii, Violeta Alexandru). Este o variantă pe care eu aş susţine-o dacă este o decizie să mergem în această direcţie. Dar nu înseamnă că sunt bani mai puţini. Vouchere înseamnă tot bani. Vrem să ne asigurăm că aceşti bani sunt folosiţi în beneficiul copiilor şi nu în alte scopuri”, a explicat Cîţu la Digi24.