PSD lovește dur Guvernul Orban: S-a împrumutat pentru 100 de ani

Partidul Social Democrat a postat un nou mesaj pe pagina de Facebook, după ce Banca Națională a României a furnizat datele care arată cu cât s-a împrumutat actualul Guvern.

Potrivit PSD, Guvernul Orban s-a împrumutat de bani cât pentru o sută de ani. Mai mult decât atât, social-democrații l-au numit pe ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, un șarlatan.

”Guvernul care s-a împrumutat pe o sută de ani! 85 de miliarde împrumutați de Cîțu în 11 luni. Cîțu este un șarlatan! Ministerul Finanțelor Publice a publicat abia acum, cu mare întârziere, cifrele privind datoria guvernamentală în PIB.”, își începe PSD mesajul.

Record istoric absolut

PSD a mai notat că ponderea datoriei în PIB făcută de ministrul Finanțelor a crescut de la 34,6% cât era în luna octombrie 2019, la 42,8% în luna august a acestui an.

”Record istoric absolut în România. Ponderea datoriei în PIB făcută de Cîțu a crescut de la 34,6% din PIB în octombrie 2019 la 42,8% din PIB în august 2020! Datoria guvernamentală a depășit 450 de miliarde de lei!

Plus 85 miliarde de lei în doar 11 luni la datorie, față de plus 79 miliarde lei în 2 ani și 10 luni de guvernare social democrată. În 11 luni cât în trei ani!”, mai arată social-democrații.

Viitorul este amentat

Social-democrații au notat în finalul mesajului că viitorul României este amanetat și că  trei generații de acum înainte vor plăti împrumuturile făcute de ministrul Finanțelor, Florin Cîțu.

”Viitorul este amanetat. Având în vedere viteza de împrumut de aproape 8 miliarde lei pe lună, trei generații de aici înainte vom plăti împrumuturile făcute de Cîțu și guvernarea PNL.
Unde sunt banii?”, a mai notat PSD.

Ultimul împrumut al Ministerului de Finanțe

Conform datelor transmise de BNR, Ministerul Finanţelor Publice a împrumutat în data de 19 octombrie 342 de milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 131 de luni.

Valoarea nominală a emisiunii de luni a fost de 300 de milioane de lei, iar băncile au subscris 409 milioane de lei, conform agerpres.ro

Trebuie menționat că marţi este programată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 45 de milioane de lei la randamentul stabilit luni pentru obligaţiuni.