"Scopul propunerii legislative îl reprezintă facilitarea accesului persoanelor fizice la locuinţe sociale, din mediul rural, prin achiziţionarea acestora de către unităţile administrativ-teritoriale", se arată în expunerea de motive a proiectului legislativ.

Proiectul se adresează următoarelor persoane:

– persoanele evacuate sau care urmează să fie evacuate din locuinţele retrocedate foştilor proprietari

– tinerii proveniţi din instituţii de ocrotire socială şi care au împlinit vârsta de 18 ani

– familiile care au cel puţin 3 copii minori în întreţinere

– familiile care au un venit mediu net lunat pe persoană, realizat în ultimele 12 luni, sub nivelul salariului minim brut garantat în plată

-invalizii de gradul I şi II, persoanele cu handicap

– pensionarii, veteranii şi văduvele de război

– beneficiarii prevederilor Legii nr. 341/2004 a recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei din 1989

– familiile care au domicliul ori reşedinţa înscrisă în actele de identitate  pe raza unităţii administrativ teritoriale

 

Senatorii îşi motivează iniţiativa arătând că "accesul liber şi neîngrădit la locuinţă este un drept al fiecărui cetăţean" şi că "pentru prevenirea şi combaterea sărăciei şi a riscului de excluziune socială, prin politicile publice iniţiate, statul asigură accesul persoanelor vulnerabile la unele drepturi fundamentale, cum ar fi: dreptul la locuinţă…"