Proceduri simplificate pentru fermierii care vor să acceseze fonduri europene

În şedinţa Guvernului din 20 aprilie 2016 a fost aprobată hotărârea pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 226/2015 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor Programului Naţional de Dezvoltare Rurală cofinanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi de la bugetul de stat, potrivti datelor transmise de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

Adoptarea actului normativ urmărește simplificarea procedurilor de accesare a fondurilor europene si permite adoptarea unor facilitați pentru accesarea fondurilor în favoarea solicitanților.

Actul normativ aprobat astăzi aduce o serie de clarificări, astfel:

  • clarificări cu privire la dovada asigurării cofinanțării private;
  • clarificarea unor aspecte privind măsurile cu caracter compensatoriu;
  • clarificări referitoare la condițiile de accesare și implementare a măsurilor de sprijin forfetar;
  • clarificări referitoare la condițiile de accesare și implementare a proiectelor finanțate prin LEADER;
  • completări ale actualelor dispoziții privind atribuțiile organismelor cu sarcini delegate privind implementarea măsurilor PNDR 2014-2020.