Premierul Greciei cere FMI şi ministrului de finanţe al Germaniei să nu se mai joace cu focul

Premierul grec Alexis Tsipras a cerut sâmbătă Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi ministrului de finanţe al Germaniei, Wolfgang Schauble, "să nu se mai joace cu focul", imputându-le abordările asupra blocajului actual în negocierile dintre Grecia şi creditorii săi, informează AFP.

Deschizând o reuniune a partidului său de stânga Syriza, la o zi după o reuniune la Bruxelles fără progrese, premierul Tsipras şi-a exprimat cu toate acestea încrederea că se va ajunge la un acord între Grecia şi creditorii săi. Agerpres