Portul Constanţa şi Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) pot aduce venituri foarte mari la bugetul de stat, dacă vor fi listate, deoarece sunt companii profitabile, la care statul deţine pachetele majoritare, care prezintă interes pe piaţă, a declarat marţi, pentru AGERPRES, vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Mircea Ursache.
Potrivit sursei citate, aceste companii sunt trecute deja pe lista scurtă a societăţilor care vor face obiectul viitoarelor listări şi care va fi analizată la finalul lunii octombrie.
„În momentul de faţă există o comisie interministerială la Ministerul Finanţelor Publice, din care fac parte reprezentanţi din Ministerul Finanţelor, Ministerul Transporturilor, Ministerul Informaţiilor, Ministerul Energiei, Ministerul Economiei şi ASF, care a făcut o analiză a companiilor care pot face obiectul listării în acest an. Au fost analize ale indicatorilor economici ai acestor companii. În final s-a ajuns la o listă scurtă şi urmează în şedinţa de la sfârşitul acestei luni, în 28 sau 29 octombrie, la Finanţe, să se stabilească companiile care vor face obiectul viitoarelor listări. De fapt este propunerea care se înaintează Guvernului în vederea deciziei. Decizia aparţine Guvernului, la propunerea comisiei interministeriale", a subliniat vicepreşedintele ASF.
Pe de altă parte, Mircea Ursache a mai spus că listarea nu este un proces foarte simplu. "Odată ce va primi aprobarea Guvernului, urmează alegerea consorţiului de consultanţi, întocmirea prospectului, avizarea de către ASF şi, pe urmă, listarea propriu-zisă. Este un proces de durată, iar dorinţa mea este ca procesul să înceapă în acest an", a mai spus Ursache. AGERPRES