Ponta: Inspectorii Antifraudă să combată evaziunea cu duritate, dar în limita bunului-simţ, fără exces

Inspectorii Direcţiei Antifraudă trebuie să aplice politica de combatere a evaziunii fiscale cu duritate, dar în limita legii şi a bunului-simţ, fără excese, i-a spus premierul Victor Ponta şefului ANAF, după ce în presă au fost relatatate cazuri privind posibile excese în închiderea unor localuri.

"ANAF îşi pune în practică politica pe care eu am tot cerut-o, de combatere a evaziunii fiscale, şi sper să o facă în continuare, dar fără excese, domnule preşedinte. În limita legii şi a bunului-simţ, că, totuşi, când mergem şi facem excese, cădem în partea cealaltă. Eu cer tuturor angajaţilor ANAF să-şi facă datoria cu duritate, dar nu cu excese şi sunt convins că veţi găsi această limită", i-a spus Ponta şefului Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Gelu Ştefan-Diaconu, în faţa presei, cu ocazia prezentării datelor privind încasările bugetare în primele luni ale acestui an.

Mesajul a fost transmis după ce, în ultimele zile, în presă au fost relatate cazuri în care inspectorii Direcţiei Antifraudă a ANAF au închis numeroase magazine şi localuri inclusiv pentru sume derizorii provenite din "bacşiş", patronii unităţilor acuzând inspectorii ANAF de exces de zel.

SURSA: Mediafax