Pistele Aeroportului Otopeni intră în reparații. Când vor fi gata lucrările

Lucrările de reparaţie la căile de rulare de pe Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" au demarat joi, termenul de finalizare fiind noiembrie 2018, se arată într-un comunicat de presă al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB).

”Primele lucrări vor consta în înlocuirea dalelor de beton degradate pe platforma 1 şi căile de rulare aferente, termenul de finalizare estimat fiind noiembrie 2018. Lucrările se vor realiza pe o suprafaţă de 3050 mp”, se arată în comunicatul CNAB.

De asemenea, graficul de lucrări prevede lucrări de întreţinere a stratului de uzură la calea de rulare Oscar, prin frezare şi aşternerea unui nou strat asfaltic (9.500 mp) – în intervalul 14 aprilie – 1 mai 2018, respectiv lucrări de întreţinere a stratului de uzură la calea de rulare Delta (între 1 mai şi 1 iunie 2018). 

CNAB menţionează faptul că această primă fază a lucrărilor face parte dintr-un amplu program de măsuri de remediere a suprafeţelor pavate din Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" Bucureşti, plan care prevede, printre altele, operaţionalizarea pistei 2 (08L-26R) şi a balizajului luminos de categorie III A. 

Măsura vine după ce o aeronavă israeliană a dislocat o bucată mare de asfalt la decolare. Mai mult, directorul TAROM a admis că gropile din pistă distrug pneurile avioanelor într-un ritm „halucinant”.