Deși nu mai avem decât un reprezentant în topul 100 ATP, pe Victor Hănescu, acum ajuns pe locul 90, îl avem pe Horia Tecău foarte bine clasat la dublu (locul 12, după ce în august atinsese poziția a 8-a) și nu mai puțin de cinci reprezentante în topul 100 WTA: Monica Niculescu pe 30, Irina Begu pe 40, Simona Halep pe 47, Sorana Cîrstea pe 60 și Alexandra Dulgheru pe 66. Trei dintre ele au trecut, în 2011, de pragul de un milion de dolari încasați de-a lungul carierei. Media lor de vârstă, de 21,5 ani, alături de o relativă constantă în clasament, arată că există loc de mai bine.

Este puțin probabil ca vreunul dintre ei să urmeze calea afacerilor pe care au apucat doi dintre predecesorii lor, Ion Țiriac și Ilie Năstase. Din datele oficiale (mai exact, din datele Registrului Comerțului) niciunul dintre actualii jucători nu s-a implicat până acum în afaceri. Pentru că, în continuare, banii câștigați din tenis sunt reinvestiți în tenis: cei mai mulți jucători români își achită singuri antrenamentele, biletele de avion la turnee, cazarea și orice alte cheltuieli aferente.

Țară, țară, vrem sponsori!

Irina Begu a fost numită, în urmă cu o lună, „revelația anualui în turneul feminin WTA“, după ce a reușit ca, într-un singur an, să urce 200 de poziții în clasament, până pe locul 40. De-a lungul timpului, dintre jucătorale românce, trofeul „Newcomer of the Year“ a mai fost primit doar de Irina Spîrlea, în 1994, anul în care a câștigat primul turneu din carieră și a ajuns în a patra rundă a Roland Garros-ului.

Pentru Irina Begu, cel mai bun an din carieră a adus după sine câștiguri de 240.000 de dolari, în condițiile în care, din 2005, de când a intrat în circuitul profesionist, și până la începutul lui 2011 acumulase premii în valoare de aproape 70.000 de dolari. Totuși, stilul de viață nu i s-a schimbat decisiv. Pentru că, potrivit mamei sale, Steluța, până acum, în afară de rachetă (Babolat) și echipament (asigurat de Fila), Irina nu are niciun sponsor. „Nu înțeleg de ce afară sunt sportivi cu rezultate mult mai slabe care au cheltuielile asigurate de companii private. Am contactat cam toate băncile din România, am încercat chiar după rezultatul de la Marbella (prima finală a unui turneu profesionist jucată de Irina, în aprilie 2011 – n.r.), dar nu am avut niciun rezultat, ni se spune tot timpul că, din cauza crizei financiare, nu-și pot permite acest tip de cheltuieli“.

Dacă sportul alb este văzut, și la nivel de amatori, ca fiind scump, pentru un tenismen de performanță cheltuielile sunt imense, spune Steluța Begu. „Din banii câștigați, un procentaj cuprins între 20% și 30% se duce automat ca impozite către statul care găzduiește turneul. Ba chiar sunt țări, Germania și Japonia, cred, unde taxele merg spre 40%. Apoi, are o echipă de profesioniști în jur, un antrenor foarte bun, psiholog, maseur, preparator fizic, fizioterapeut și, în plus, trebuie să-și achite pe cont propriu și deplasările“. Din fericire, este de așteptat ca la începutul anului Irina să semneze cu o firmă de management care îi va gestiona problemele de finanțare.

În general, însă, problema lipsei sponsorilor reprezintă un obstacol pentru mai toți jucătorii, de top 100 sau nu, în condițiile în care, așa cum spunea Horia Tecău într-un articol mai vechi din Capital, cheltuielile anuale cu tenisul sunt de circa 60.000 de euro.

De ce se feresc companiile de finanțarea profesioniștilor din tenis? „E greu de spus, și nu cred că este vorba de lipsa de vizibilitate. În final, cu excepția fotbalului, tenisul este printre sporturile cu audiență și în România“, crede Ruxandra Dragomir, președinta Federației Române de Tenis (FRT). Într-adevăr, spune ea, când vine vorba de sponsorizare, companiile aleg, în general, fotbalul. „Întotdeauna a fost așa în tenis, când reușești în sfârșit să ajungi să semnezi un contract, pretențiile firmelor sunt exagerate, vor să le oferi o vizibilitate maximă, ceea ce nu este întotdeauna posibil“. Totuși, crede ea, față de alte sporturi, „câștigurile din tenis sunt satisfăcătoare și nu cred că sunt frecvente cazurile în care un jucător nu se deplasează la un turneu pentru că nu are cu ce să-și plătească drumul și hotelul. Cu siguranță, niciunul dintre jucătorii de top 100 nu ajunge să fie pe pierdere decât, probabil, dacă ar pierde tot timpul în primul tur, ceea ce e imposibil“. Cu ce îi ajută FRT pe jucătorii profesioniști? „Federația se ocupă exclusiv de perfecționarea juniorilor. Odată trecuți la pragul de seniori, le oferim în continuare acces liber la terenuri și la mingi, însă nu le putem plăti avionul către un Grand Slam, de exemplu, unde ei câștigă 10.000 de euro chiar și dacă ies din primul tur“, încheie Ruxandra Dragomir.

Inechitățile lumii tenisului

Probleme cu finanțarea nu au doar jucătorii din România. Federația de tenis din Serbia, statul est-european cu cei mai bine clasați jucători, a fost adesea criticată pentru lipsa de implicare în evoluția fantastică a acestora (în prezent, jucătorii sârbi ocupă locurile 1, 9 și 22 în clasamentul ATP, respectiv 14 și 22 în WTA, la simplu).
Tot în această parte a Europei, o jucătoare poloneză, Paula Kania, acum clasată mai jos de poziția 400 și exasperată de lipsa oricărui suport financiar, a devenit celebră printre fanii sportului pentru metoda inedită de finanțare, după ce a făcut apel la conaționalii săi să-i vireze bani într-un cont bancar sau să trimită SMS-uri a câte doi euro.

Un studiu recent al Universității Internaționale din Catalunia, realizat la nivelul primilor 1.400 de jucători din circuitele de juniori și de seniori, arată că în statele non-occidentale antrenamentul jucătorilor este asigurat de un membru al familiei (37% din cazuri) sau de clubul sportiv la care sunt înscriși (23%). În schimb, doar 17% își permit să angajeze un antrenor independent și 7% să intre într-o academie de tenis (față de 23%, respectiv 24% în cazul jucătorilor din Vest). Potrivit aceluiași studiu, primii 20 de jucători din ATP/WTA câștigă 30% din totalul sumelor din circuitul global.

La nivelul întregii cariere, primii trei jucători ai lumii la masculin, care domină tenisul mondial de cinci ani, de pe poziții diferite ale podiumului, au câștigat, cumulat, aproape 150 de milioane de dolari. Doar din turneele la care au participat. În 2011, aceiași trei – Novak Djokovic, Rafael Nadal și Roger Federer – au strâns circa 27 de milioane de dolari.
Și totuși, în clasamentul Forbes al celor mai bogați sportivi, aceștia figurează cu averi cumulate într-un singur an de 96 de milioane de dolari – din care, e adevărat, aproape jumătate îi revine lui Federer, cel mai puternic brand pe care l-a avut tenisul în istorie. Motivul? Explicația pentru aceste sume demne mai degrabă de afaceriști de succes, decât de sportivi? Evident, sponsorizările. În cazul sus-menționat, celui de-al treilea jucător al lumii îi intră anual în cont zeci de milioane de euro doar din patru contracte publicitare, cu Nike, Gillette, Rolex și Wilson.

Șansele ca vreun jucător român să ajungă, vreodată, la un nivel similar? Aproape de zero: în final, merită menționat că Federer a încheiat primele contracte de sponsorizare, care îi acopereau toate cheltuielile cu antrenamentul și deplasările, cu câteva luni înainte de împlini 10 ani.

Te-ar putea interesa și: