Panică totală în muzica populară din România. Ce s-a întâmplat cu Vlăduţa Lupău

Persoanele care și-au cumpărat bilete pentru următorul spectacol vor fi foarte dezamăgite. Motivul? O cântăreață renumită din România a fost obligată de către medic să își anuleze toate concertele din cauza unor motive de sănătate.

Dezamăgire totală pentru cei care și-au luat bilete! O artistă renumită din România, obligată să își anuleze toate concertele

Este vorba despre Vlăduţa Lupău. Acesta a ajuns la perfuzii din cauza problemelor de sănătate iar medicii i-au interzis artistei să zboare cu avionul. Din acest motiv a fost nevoită să-şi anuleze concertele pe care le avea programate în luna ianuarie, în SUA.

În acest context, cântăreața din Banat a explicat pe rețelele de socializare situația în care se află și a spus că a fost înlocuită de către organizatorii din America cu Romică Țociu și Cornel Palade „în timp foarte scurt”. Amintim că artista trebuia să cânte pentru românii aflați în SUA, în zilele de 7 şi 16 ianuarie. Totuși, starea precară de sănătate a reținut-o în țară.

„Doctorii mi-au interzis sa zbor! Organizatorii din America m-au înlocuit cu Romică Țociu și Cornel Palade în timp foarte scurt”, a transmis cântăreața pe pagina de Facebook a impresarului său.

Fanii au fost foarte dezamăgiți în urma anunțului

De asemenea, acestea nu sunt singurele concerte ale artistei care au fost anulate. Anterior, fanii au fost foarte dezamăgiți din cauza faptului că și-a anulat concertul de la Londra. Românii care aveau biletele cumpărate din timp au fost foarte supărați în urma anunțului respectiv.

Mai mult, cântăreaţa a fost acuzată de neseriozitate, după ce a transmis că va fi la Londra pe 18 decembrie și ulterior a spus că nu mai are cum să ajungă, din cauza numărului mare de infectări cu noul coronavirus din ultima vreme. Trebuie menționat că artista a anulat concertul chiar cu o zi înainte.

„Am luat această decizie de ULTIM MOMENT având în vedere numărul FOARTE MARE de infectări cu COVID-19 din ultimele 48 de ore, aproximativ 170.000 de cazuri pe teritoriul Marii Britanii. Sperăm să înțelegeți și dvs. gravitatea acestei situații și să vă gândiți că nu punem banul pe primul loc nici noi și nici organizatorii, în detrimentul sănătății! Așteptăm zile bune și vă promitem că ne vom revedea cu dumneavoastră! Sărbători binecuvântate și cu sănătate!”, a scris Vlăduța Lupău la momentul respectiv pe pagina sa de Facebook.