Ovidiu Nicolescu: „În România, creditele sunt de peste două ori mai scumpe comparativ cu media europeană!”

Întreprinderile mici și mijlocii din România sunt dezavantajate în competiția cu businessurile din alte țări europene din cauza accesului extrem de dificil la finanațare, crede președintele ​Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, Ovidiu Nicolescu. Acesta atrage atenția că împrumuturile luate de IMM-urile românești au dobânzi foarte mari, pe care bancherii nu le pot explica prin riscul de țară.

„În România, creditele sunt de peste două ori mai scumpe comparativ cu media europeană și comisioanele sunt mult mai mari, iar perioadele de obținere sunt mult mai lungi.
Un prim lucru necesar se referă la normalitate, și avem situații care sunt de-a dreptul de neînțeles, adică banca care în Austria sau în Franța dă creditele cu o anumită dobândă, în România cere dobânda dublă. Bancherii spun că este riscul de țară mai mare. Domnule, cu riscul de țară mărești dobânda cu 5%, cu 10%, dar nu o faci dublu.
Mai ales că în prezent riscul de țară nu este atât de mare, dimpotrivă. Dacă ne referim la țările car eau bănci aici, sunt țări care au risc de țară mai mare ca al României, iar acolo are dobânda jumătate. Părerea mea este că aceste bănci nu au probabil suficienți bani, poate chiar o parte din banii de aici s-au trimis să astupe găurile în altă parte, și atunci pentru că nu au bani, pun niște condiții atât de dure, încât neîndeplinindu-le spui  nu că n-ai bani ci că nu vrei să dai.
Dacă eu greșesc rog băncile să mă contrazică reducând dobânzile, micșorând comisioanele și diminuând perioadele de evaluare a dosarelor”, a declarat Nicolescu.