NASA are în vedere să-i readucă pe americani pe Lună în 2024. Manevra este riscantă și incumbă costuri colosale, dar acestea sunt recuperabile cu un profit frumușel.
Cum? Simplu, prin exploatarea resurselor minerale și a apei care se află sub scoarța satelitului natural al Pământului. Un efort ingineresc fără precedent, dar care are în față și niște bariere. Cea mai dură dintre acestea este de natură politică. Din acest motiv, NASA va căpăta o nouă dimensiune. Va avea și atribuții diplomatice…
Granița politică trebuie înlăturată
În 1967, Statele Unite, alături de majoritatea statelor care fac parte azi din ONU, a semnat Tratatul asupra spațiului. În acesta se specifică în clar că planetele sistemului solar, corpurile celest, în general (deci și Luna) nu pot face subiectul vreunei anexări terioriale, a vreunei revendicări teritoriale sau a declarării vreunei suveranități de asemenea teritoriale, și nici prin ocuparea fizică a vreunei părți din acestea, nu contează prin ce mijloace. Altfel spus, spațiul, Luna, Soarele, planetele sunt ale tuturor și nu pot fi revendicate de nicio națiune și nici nu își pot dobândi suveranitatea. În aceste condiții, cum oare vor americanii să se apuce de exploatat bogățiile de pe Lună?
Acțiuni private
Încă din 2015, Statele Unite au adoptat o lege prin care resursele natural exploatate devin proprietatea companiilor private care le extrag. Se duce societatea minieră CUTARE pe Lună, se apucă de extras, și resursele îi aparțin. Bun, dar cum faci ca respectivele companii să obțină drepturile de exploatare într-o anumită zonă, fără ca și o altă companie, să zice din China să dorească să facă fix același lucru, chiar în același loc? Ei, acum intervine operațiunea ”Artemis”, care, așa cum scriam și mai sus, transformă NASA și într-o puternică unealtă diplomatică. Pentru spațiu, desigur.
Zeița vânătorii
Artemis este un vast proiect de acorduri spațiale. Practic, înainte de a se instala vreo exploatație pe lună, trebuie încheiate niște înțelegeri între statele interesate de abordarea resurselor lunare. Spre exemplu, SUA va trebui să se înțeleagă cu Canada, Japonia sau Emiratele Arabe Unite care și-au exprimat deja dorința de a beneficia de bogățiile satelitului nostru natural. Artemis nu ia în calcul deloc China, pentru că diplomația americană consideră că nu se va putea ajunge la un compromis cu Beijingul nici în acestă chestiune. Și Rusia ar putea fi o nucă tare, dar Moscova este departe de un plan viabil pentru a trimite oameni pe Lună. Cel puțin deocamdată. Aceste acorduri vor fi negociate și administrate de NASA, din partea americană, desigur.
Ce prevăd înțelegerile spațiale
Surse demne de toată încrederea au vorbit despre aspect ale acestui proiect. Astfel, acolo se specifică faptul că în jurul instalațiilor aparținând unei anume țări (chiar dacă sunt private, companiile ce se așează acolo au din punct de vedere legal o apartenență națională) se formează niște zone numite ”de securitate”. Bref, cine vrea să exploateze în proximitatea instalației unei alte țări trebuie să contacteze statul sau satele respective ca să cadă la învoială vizavi de distanța la care se poate așeza, ca să nu lezeze interesele celorlați. Să ceară voie de la ceilalți, ca să zicem așa. Evident, acordurile vor fi semnate înainte ca Luna să fie exploatată în vreun fel. Și dacă ținem cont că Washingtonul face mari eforturi ca să fie gata de ”invazie” în 2024, ia ghiciți cine o să se instaleze primii?
Miliarde deja investite
Se pare că SUA a investit deja multe miliarde în operațiunea Artemis, care cuprinde și planurile de exploatare, metodele de transport dus și întors sau care ar fi companiile care ar avea interesul și capacitatea de exploatarea Lunii. Gurile rele spun că există și calcule privind zonele cele mai ”grase” în resurse. Spre exemplu, SUA zice că se va instala, în 2024, fix la Polul Sud al Lunii. Or ști ei ceva…