ONRC: Numărul firmelor dizolvate a crescut cu 92%, suspendările de activitate cu 42%, iar insolvenţele au scăzut cu 20%

Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea a crescut cu 42,7%, cele dizolvate cu 92,6%, iar insolvenţele au scăzut cu 20,11%, în primul trimestru din acest an, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, se arată în datele Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Astfel, în primele trei luni din acest an 6.149 de firme şi-au suspendat activitatea, în Capitală fiind cele mai multe astfel de cazuri respectiv – 960, în creştere cu 63,27%. 

De asemenea, au fost dizolvate 10.453 firme, cu 92,65% mai multe decât în primul trimestru din 2015. 

Un număr de 2.304 firme au intrat în insolvenţă în primul trimestru din acest an, în scădere cu 20,11% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Cele mai multe astfel de cazuri au fost în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor – 732 (-25%). Bucureştiul conduce în topul firmelor intrate în insolvenţă cu 495 (-14,06%), fiind urmat de judeţul Iaşi cu 154 (+8,51%) şi Bihor cu 131 (-8,39%). 

AGERPRES