O maşină a intrat într-un grup de persoane, la o școală din Buzău

Autorităţile din municipiul Buzău au activat planul roşu de intervenţie după ce un autoturism a intrat într un grup de persoane aflate în faţa Şcolii generale nr. 1 din Buzău. Din primele informaţii, ar fi rănite cel puţin cinci persoane, iar la faţa locului se află mai multe ambulanţe.

Conform informaţiilor furnizate de Poliţie şi de ISU Buzău, o maşină a intrat într-un grup de persoane – copii şi părinţi aflaţi în faţa Şcolii Generale nr. 1 din Buzău, relatează News.ro.

Primele date arată că ar fi fost rănite cel puţin cinci persoane, însă printre acestea nu s-ar număra și copii. La faţa locului sunt cinci ambulanţe şi o maşină de transport victime multiple.

Presa locală informează că accidentul a avut loc în fața Școlii nr.1 din Buzău, iar autoarea accidentului ar fi fost chiar directoarea școlii care a încurcat pedalele mașinii și a apăsat violent pe accelerație.