Nicușor Dan face anunțul momentului. Primarul general al Capitalei a anunțat că va merge în cursul zilei de joi la DNA pentru a continua demersurile inițiate în 2019. Mai exact, acesta a depus o plângere penală în care acuza ilegalități cu privire la PUZ Sector 3.
Într-o postare pe pagina personală de Facebook, Nicușor Dan a anunțat că va continua demersurile inițiate în anul 2019, fiind invitat pentru a da declarații cu privire la plângerea depusă atunci.
Totodată, primarul Capitalei a menționat că printre persoanele vinovate de ilegalități se numără fostul primar general, Gabriela Firea, dar și fostul arhitect-șef al Capitalei, Ștefan Dumitrașcu.
„Astăzi voi merge la DNA pentru a continua demersurile inițiate în 2019, atunci când am făcut plângere penală în care acuzam ilegalități cu privire la PUZ Sector 3. Conform procedurilor legale, am fost invitat pentru a da declarații referitoare la plângerea depusă atunci, pentru a putea avansa lucrările la acest dosar.
Printre persoanele pe care le consider vinovate și împotriva cărora am făcut această plângere se află fostul primar general Gabriela Firea și fostul arhitect-șef al Capitalei, Ștefan Dumitrașcu”, a scris Nicușor Dan pe Facebook.
Nicușor Dan își dorește un mediu curat pentru bucureșteni
Primarul Capitalei a mai adăugat că în plângere se menționau zeci de hectare de teren din Capitală, cărora li se schimba destinația în mod ilegal, din spațiu verde, în spațiu construibil.
Nicușor Dan se arată optimist și speră că DNA să avanseze dosarul cât mai repede spre soluționarea acestuia. În acest context, primarul Capitalei a mai precizat că își dorește ca bucureștenii să se poată bucura de un mediu curat, iar toate deciziile privind dezvoltarea orașului să fie luate doar într-un mod legal, fără interese ascunse.
„Am arătat în acea plângere că PUZ Sector 3 a fost adoptat cu încălcarea mai multor prevederi legale, dar și faptul că acest PUZ încalcă dreptul bucureștenilor la un mediu sănătos. Erau zeci de hectare de teren cărora, în mod nelegal, li se schimba destinația din spațiu verde în spațiu construibil, ceea ce însemna pentru proprietari un folos necuvenit estimat la aproape 300 de milioane de euro. Lucrurile sunt acum analizate de DNA și sper ca această speță să avanseze cât mai rapid.
Această plângere penală a fost instrumentul pe care l-am avut atunci, în 2019, când eram deputat și vicepreședinte al Asociației Salvați Bucureștiul. În 2021, ca primar al Municipiului București, am un instrument mai puternic, pe care l-am și folosit, respectiv propunerea de suspendare a PUZ-urilor de sector pentru 1 an de zile, lucru pe care CGMB l-a votat.
E foarte important ca bucureștenii să aibă un mediu curat și e foarte important ca orice decizie privind dezvoltarea orașului să se ia în mod legal, nu pe bază de interese ascunse”, a mai scris primarul Capitalei.
Sursă foto: INQUAM Photos, George Călin