Nicolae Ciucă, deloc fericit după majorarea salariilor demnitarilor. Daniel Fenechiu: M-a întrebat ce am avut în cap

Sursă: Facebook, Guvernul României

Senatorul liberal Daniel Fenechiu a vorbit marți, 27 septembrie, despre votul de săptămâna trecută din Senat privind majorarea salariilor demnitarilor și despre reacția premierului Nicolae Ciucă.

Nicolae Ciucă, deloc fericit după majorarea salariilor demnitarilor. Daniel Fenechiu: M-a întrebat ce am avut în cap

Senatorul PNL Daniel Fenechiu spune că avut o discuție cu premierul Nicolae Ciucă, ulterior votului, iar acesta l-a întrebat „ce a avut în cap”, mărturisind că nu era foarte vesel.

„Da, eu am dat instrucțiunile de vot deliberat, în general îmi fac temele. Argumentul pe care l-am avut în vedere în momentul în care am decis să votăm Ordonanța cu amendamentul UDMR a fost presiunea care exista pe administrațiile publice, una extrem de mare.

În comisia de muncă s-a apreciat că respectiva anexă nu poate fi spartă (..)  şi am mers pe următoarea teorie, rezolvăm problema primarilor, urmează decizia politică, bănuiam că este în sensul în care a fost manifestată şi în Camera Deputaților, care e cameră decizională, şi va trece în formula agreată de toată lumea”, a declarat Daniel Fenechiu.

De asemenea, acesta mărturisește că nu a anticipat „iureșul” care a urmat după votul din Senat.

„Nu am anticipat iureşul care a urmat, tocmai datorită faptului că eram primă cameră sesizată şi ştiam că vor urma nişte discuţii talibane dar nu am anticipat. Eu nu sunt o persoană ipocrită să spun altceva decât am gândit. După povestea asta, m-am consultat şi cu preşedintele partidului, l-am sunat, şi m-a întrebat ce am avut în cap. I-am explicat foarte clar. Nu era foarte vesel, cu siguranţă. I-am explicat care au fost raţiunile şi i-am spus clar că sunt convins că în coaliţie se va lua altă decizie”, a completat Fenechiu.

Senatorul liberal a menţionat și că nu trăiește din indemnizația de parlamentar

Mai apoi, senatorul liberal a menţionat și că nu trăiește din indemnizația de parlamentar și a luat decizia de majorare pentru a crea o fisură în coaliție.

„Eu nu trăiesc din indemnizaţia de parlamentar nu aveam nicio miză. Puteam să creez o fisură în coaliţie şi mi-aş fi creat o problemă în partid cu primarii care ar fi observat că PSD şi UDMR îşi susţin primarii şi noi nu facem lucrul ăsta, şi în ultimă instanţă făceam o chestie ipocrită”, a mai spus Fenechiu.