Motivul pentru care Bitcoin s-a prăbușit cu 14% într-o singură zi

Duminică, a ieşit din nou la iveală o problemă privind sistemul monedelor virtuale. Care au fost cauzele pentru care Bitcoin a pierdut, într-o singură zi, aproape tot ce câştigase în ultima săptămână?

Duminică, 18 aprilie, a fost o zi nefastă pentru cei care investesc în Bitcoin. Cea mai valoroasă criptomonedă din lume a scăzut cu până la 14%, la 51.541 de dolari pe unitate, într-o singură zi.

A fost anulată astfel cea mai mare parte a creşterilor din ultima săptămână, notează agenţia Reuters.

Ce a dus la prăbuşirea Bitcoin într-o singură zi?

Bitcoin a mai recuperat din pierderi în timpul tranzacţiilor, criptomoneda fiind cotată în scădere cu 10%, la 53.991 de dolari, un nivel aflat cu 12.000 de dolari sub recordul atins miercuri, 14 aprilie.

Rivala Ether a scăzut cu 10%, la 2.101 dolari pe unitate.

Potrivit site-ului de analiză CoinMarketCap, scăderea Bitcoin ar fi fost provocată de o pană de curent în regiunea chineză Xinjiang, care alimentează cu energie mineritul aceste monede virtuale, scrie news.ro.

Luke Sully, director general al firmei Ledgermatic: „Pana de curent expune o slăbiciune fundamentală, aceea că, deşi reţeaua Bitcoin este descentralizată, mineritul nu este.”

Un alt motiv care a dus la scăderea accelerată a Bitcoin la acest sfârşit de săptămâna a fost interzicerea, de către Banca Centrală a Turciei, a folosirii criptomonedelor pentru cumpărături.

Va valora un Bitcoin peste 1 milion de dolari în următorii cinci ani?

Prețul Bitcoin va crește la 1,2 milioane de dolari în următorii cinci ani. Este profeția pe care o face investitorul american Robert Kiyosaki, autorul celebrei cărţi „Tată bogat, tată sărac“. El susține că a cumpărat criptomoneda cu 9.000 de dolari și că ar putea să o facă din nou „astăzi sau mâine, doar pentru că sunt mai optimist”.

Kiyosaki este cel care prezis cu exactitate, în decembrie 2020, că prețul criptomonedei va ajunge la 50.000 de dolari în 2021, potrivit Newsbitcoin.

Acum, întrebat dacă este prea târziu să cumpere Bitcoin la prețul actual, cuprins între 50.000 și 60.000 de dolari, investitorul a spus: „Am cumpărat Bitcoin la 9.000 de dolari și am crezut că sunt jecmănit. Dar motivul pentru care l-am cumpărat la 9.000 de dolari a fost pentru că pandemia a închis economia mondială”.

„Mi-aș dori să-l cumpăr cu 10 cenți așa cum au făcut mulți oameni”, a adăugat el.

Tipărirea banilor de către guvern, stimulentele excesive și devalorizarea dolarului SUA sunt cele care îi atrag pe oameni către Bitcoin și aur. „Cred că în cinci ani va ajunge la 1,2 milioane de dolari”, spune Kiyosaki.