Modificare mult-aşteptată la IMM Invest! S-a aprobat dublarea plafonului total al garanţiilor

Camera Deputaţilor a adoptat miercuri, 20 mai, Ordonanţa de Urgenţă privind programul guvernamental IMM Invest. Deputaţii au adus o modificare mult-aşteptată de către afaceriştii interesaţi să apeleze la această platformă. La cât a ajuns acum plafonul total al garanţiilor?

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, Ordonanţa de Urgenţă privind programul de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii – IMM Invest. Deputaţii au modificat ordonanţa, astfel încât, pentru anul 2020, plafonul total al garanţiilor care pot fi acordate în cadrul programului a fost dublat, fiind mărit de la 15 miliarde lei la 30 miliarde lei.

Au votat „pentru” 308 deputaţi, iar 2 s-au abţinut.

Prin adoptarea acestui proiect se aprobă Programul de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii şi a întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie – IMM Invest România, „program ce are ca obiectiv acordarea de facilităţi de garantare de către stat în mod transparent şi nediscriminatoriu pentru creditele acordate întreprinderilor mici şi mijlocii şi întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie, denumite în continuare beneficiari, de către instituţiile de credit”.

„Caracteristicile creditelor garantate în cadrul programului se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă. Programul este multianual, transparent şi nediscriminatoriu, de încurajare şi de stimulare a dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii şi a întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie. (…) Pentru anul 2020, plafonul total al garanţiilor care pot fi acordate în cadrul programului este de 30.000.000.000 lei”, se arată în proiect, aşa cum a fost modificat în Camera Deputaţilor.

Eligibilitatea beneficiarului programului IMM Invest România nu este afectată de aceste incidente bancare

Potrivit acestuia, beneficiarele programului sunt acele întreprinderi care nu figurează cu credite restante, inclusiv pentru finanţările tip leasing, la data solicitării garanţiei de stat, sau, dacă înregistrează restanţe, „acestea sunt încadrate în categoriile A, B, C în baza de date a Centralei Riscului de Credit”, scrie Agerpres.

„Solicitantului trebuie să i se aducă la cunoştinţă decizia de acordare a creditului pentru realizarea de investiţii şi/sau unul sau mai multe credite/linii de credit pentru capital de lucru ca ajutor de stat sub formă de garanţii pentru împrumuturi sau sub formă de grant, în termen de 14 zile calendaristice de la depunerea solicitării de acordare a facilităţilor de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii. (…) Eligibilitatea beneficiarului programului IMM Invest România nu este afectată în cazul în care acesta înregistrează incidente bancare cu privire la bilete la ordin şi/sau cecuri executate începând cu data de 16 martie 2020, pe perioada stării de urgenţă, stării de alertă şi o lună după încetarea acestora”, mai spune proiectul.

Proiectul a fost adoptat şi de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.