Marea Britanie va crește impozitul pe profit la 25% până în 2023

Această creștere a impozitului pe profit nu va afecta întreprinderile mici, care vor rămâne impozitate cu 19%. Ministrul britanic de Finanțe a anunțat, de asemenea, prelungirea sistemului de șomaj parțial până la sfârșitul lunii septembrie.

Marea Britanie va crește impozitul pe profit la 25% până în 2023

„Guvernul face și va face tot ce este necesar pentru a ajuta britanicii și întreprinderile să traverseze criza. Marea Britanie va crește impozitul pe profit la 25% până în 2023, a anunțat miercuri, 3 martie, cancelarul și ministrul Finanțelor, Rishi Sunak.

Scopul: finanțarea unei părți a imensului deficit public cauzat de măsurile de sprijin economic în fața crizei de sănătate. Această creștere a impozitului pe profit nu va afecta întreprinderile mici, care vor continua să fie impozitate cu 19%.

Sistemul parțial al șomajului va fi prelungit

Ministrul Finanțelor a mai anunțat că sistemul parțial al șomajului va fi prelungit până la sfârșitul lunii septembrie. Din iulie, guvernul, care susține în prezent până la 80% din salarii de până la 2.500 de lire sterline pe lună (aproximativ 2.890 de euro), își va reduce contribuția la 70%, apoi la 60% în august. Prin urmare, angajatorii sunt chemați să contribuie.

Se pregătesc, de asemenea, ajutoare în valoare de mii de lire sterline pentru sectoarele cele mai afectate, precum restaurante, magazine sau puburi, care vor beneficia de o înghețare a taxelor pe alcool, arată publicația Le Nouvel Observateur.

Marea Britanie, țara cu cel mai mare șoc economic

Marea Britanie este țara europeană cu cel mai mare bilanţ sanitar, cu peste 123.000 de decese. De asemenea, este țara dezvoltată care a suferit cel mai mare șoc economic, cu un PIB care a scăzut cu 9,9% anul trecut, cea mai gravă scădere din ultimii 300 de ani.

Deşi anul acesta organismul public OBR prognozează o creștere de 4%, economia țării nu ar trebui să revină la nivelul său pre-pandemic decât pe la mijlocul anului 2022, în special datorită unei creșteri preconizate de 7,3% anul viitor.