Mai puţine atacuri teroriste în lume

Potrivit studiului Global Peace Index (GPI), prezentat de Institutul de Economie şi Pace din Australia, ameninţarea terorismului în lume a început să descrească după 2007. Astfel, mai mult de o treime dintre toate victimele atacurilor teroriste comise între 2002 şi 2011 au fost cetăţeni irakieni, conform cercetării care compară situaţia din 158 de ţări în ultimii 10 de ani, potrivit BFM.

Saltul cel mai important al incidentelor teroriste a fost înregistrat între 2005 şi 2007, ca urmare a evenimentelor din Irak.

Circa 12% din atacurile teroriste din lume comise între 2002 şi 2009 au avut loc în Pakistan; 11% în India şi 10% în Afganistan.

Pe lista ţărilor cu o situaţie vulnerabilă în ceea ce priveşte terorismul figurează Thailanda (5%), Rusia (4%) şi Filipine (4).

Doar în 31 de ţări, potrivit studiului, nu a fost comis niciun atac terorist între 2002 şi 2011.

Autoriii cercetării au ajuns la concluzia că reţeaua internaţională teroristă Al Qaida a fost mult slăbită: din cele 4564 de atentate, comise din 2002, aceasta este responsabilă doar pentru un singur incident. Acest număr nu include însă actele teroriste comise de filialele Al Qaida din Yemen şi Africa de Nord, unde activitatea militanţilor islamişti s-au soldat cu sute de morţi.