Ludovic Orban, anunțul serii privind eliminarea acestor pensii: Cer parlamentarilor să voteze

Ludovic Orban consideră că demersul Guvernului PNL privind eliminarea pensiilor speciale reprezintă „un act de dreptate” și ar trebui votat de toți parlamentarii. Singura excepție din decizia politică a PNL o reprezintă pensiile de serviciu ale militarilor.

Premierul Ludovic Orban le-a cerut, luni, tuturor parlamentarilor să susţină proiectul de lege privind eliminarea pensiilor speciale, cu excepţia pensiilor de serviciu ale militarilor, pe care Partidul Naţional Liberal l-a depus în Parlament, informează Agerpres.

El a declarat, la finalul unei întrevederi cu membrii Asociaţiei Municipiilor din România, că un astfel de demers reprezintă „un act de dreptate”.

„În ceea ce ne priveşte pe noi, PNL, decizia noastră este foarte clară: noi susţinem calculul pensiilor pe principiul contributivităţii. Asta este decizia politică a PNL, cu singura excepţie, a pensiilor de serviciu care sunt acordate cadrelor militare. (…) Le cerem parlamentarilor să-l amendeze, dar să susţină proiectul de lege, după care să punem capăt practicii pensiilor speciale, cu excepţia pensiilor de serviciu pentru militari. Mi se pare un act de dreptate, un act corect şi le cer parlamentarilor să voteze proiectul de lege al PNL privind desfiinţarea pensiilor speciale”, a afirmat Orban.