Leul se întărește față de euro. Moneda europeană coboară aproape de minimul acestui an

Deciziile de politică monetară adoptate săptămâna trecută în Consiliul de Administrație al BNR încep să se vadă și în piața financiară, mai ales astăzi, când moneda europeană a fost cotată de BNR la 4,6289 lei, aproape de minimul înregistrat de la începutul anului, de 4,6256 lei pentru un euro, înregistrat la jumătatea lunii ianuarie.

Astfel, față de cotația de vineri a cursului valutar, moneda europeană s-a depreciat față de leu cu 0,13%, în timp ce dolarul american a pierdut, la rândul lui 2 bani, fiind cotat la 3,8640 lei, în scădere cu 0,52%.

Leul s-a apreciat sensibil în ultima săptămână faţă de euro, cotaţiile evoluând sub pragul de 4,65, iar acum chiar sub 4,63, pe fondul unei cereri în creştere de lichidităţi. Cerere care, de altfel, a condus şi la creşterea ROBOR într-o perioadă (început de lună) în care de obicei indicatorul respectiv stagnează.

În ianuarie, după cotaţia minimă de 4,62 lei, euro a urcat brusc la maximul istoric de 4,6679 lei (în 23 ianuarie), pe fondul unor tensiuni politice interne.

ROBOR la 3 luni a crescut constant în ultima săptămână, de la 2,54% în 7 mai la 2,75% în 14 mai.