Leul e iar cea mai performantă monedă din regiune: Cursul euro coboară spre 4,33 lei

Moneda naţională a înregistrat şi azi fluctuaţii importante faţă de ziua precedentă, cursul revenind din nou spre 4,33 lei, după ce ieri urcase la 4,35 lei. Faţă de celelalte monede din regiune, care aproape că stagnau, leul era cel mai performant.

Încă din prima parte a zilei, leul s-a apreciat consistent pe piaţa interbancară, cursul coborând până la 4,325 lei, iar la referinţa BNR a urcat pest 4,33 lei. BNR a anunţat un curs de 4,3320 lei, în coborâre cu 1,77 bani (0,41%) faţă de ieri.
Faţă de închiderea de ieri de pe interbancar, leul consemna o apreciere de 0,45% în jurul orei 13:10, în vreme ce forintul maghiar se aprecia cu doar 0,05%, până la 298,8/euro, iar zlotul polonez scădea insignifiant, cu 0,02%, până la 4,2468/euro.
Cea mai de amploare variaţie la referinţa BNR a înregistrat-o dolarul american, al cărui curs a coborât cu 4,06 bani (1,2%), până la 3,3337 lei.
În ceea ce priveşte francul elveţian, BNR a anunţat o referinţă în urcare cu 0,6 bani, până la 3,4822 lei.