La vremuri grele, oamenii consumă mai puţin alcool

Pieţele în curs de dezvoltare vor asigura jumătate din veniturile Diageo în următorii trei ani. Potrivit lui Paul Walsh, CEO la Diageo, cel mai mare producător de băuturi alcoolice premium din lume, consumul de alcool creşte în ţările aflate în curs de dezvoltare şi scade în unele ţări dezvoltate.

"Mulţi oameni îmi spun în glumă că la vremuri grele ai crede că oamenii beau în cantităţi mai mari, însă în mod clar teoria nu se aplică în acest caz", a declarat Walsh pentru CNBC.
În Europa, Diageo îşi bazează profitul pe vânzările din Germania, în primul rând, Belgia, Olanda şi Luxemburg. Cele mai slabe vânzări se vor înregistra în Spania şi Grecia, după cum preconizează Walsh. Diageo obţine în prezent profituri uriaşe de pe piaţa americană.
Consumul de alcool s-a dublat în ultimii 10 ani în Africa, iar celelalte pieţe care arată promiţător pentru marele producător de băuturi alcoolice sunt cea rusească, cea sud-americană şi cea braziliană.
Pedro De Noronha, Managing Director la Noster Capital, îl contrazice pe Walsh. Acesta consideră că piaţa braziliană ascunde multe pericole şi îşi pierde treptat competitivitatea.
Diageo este cel mai mare producător de băuturi alcoolice premium. Cele mai cunoscute brand-uri ale sale sunt: Johnnie Walker, Crown Royal, J&B, Windsor, Smirnoff, Baileys, Captain Morgan, José Cuervo, Tanqueray şi Guinness.

Sursa: CNBC