Kovesi: La Ministerul Public a existat un protocol de colaborare, nu doar cu SRI

Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a afirmat vineri că la nivelul Ministerului Public existau şi există protocoale de colaborare cu mai multe instituţii ale statului român, nu doar cu SRI, făcute în temeiul legii.

"În primul rând, aş vrea să precizez că nu am urmărit acea înregistrare, nu ştiu dacă este vocea domnului procuror general şi nu ştiu în acest moment dacă ceea ce apare în acea înregistrare este real sau nu. (…) A existat un protocol de colaborare nu doar cu SRI. Există la nivelul Ministerului Public şi existau protocoale de colaborare cu mult mai multe instituţii ale statului român. Aceste protocoale de colaborare s-au făcut în temeiul legii. Protocoale au fost întocmite între MP şi celelalte instituţii ale statului, ele având aplicabilitate pentru toate structurile din cadrul MP, inclusiv DNA", a declarat Kovesi la postul public de radio, întrebată cu privire la existenţa unor protocoale care vizau echipe operative între MP şi serviciile de informaţii. 

Şefa DNA a menţionat că, până la apariţia deciziei Curţii Constituţionale de anul trecut, activitatea de implementare a măsurilor de supraveghere tehnică se făcea, potrivit legii, prin intermediul SRI, care era desemnat 'ca unică autoritate de implementare a ordonanţelor şi a mandatelor de supraveghere tehnică'. 

"Ca atare, la acel moment, pentru a putea respecta legea în vigoare, s-a încheiat un protocol de colaborare care stabilea foarte clar circuitul documentelor şi (…) că toată activitatea de cooperare se face în scris. Ca atare, un procuror, când punea în aplicare o astfel de măsură autorizată de judecător, se trimitea o solicitare scrisă la SRI, iar de la SRI venea tot un răspuns scris. Aceste documente se regăsesc în majoritatea dosarelor penale care au fost instrumentate în acea perioadă. Ulterior, CCR a stabilit că toate autorizaţiile de interceptare, toate măsurile de supraveghere tehnică trebuie făcute doar de procuror şi de poliţişti, ceea ce înseamnă că, în acest moment, procurorii şi poliţiştii trebuie personal să procedeze la efectuarea interceptărilor", a explicat Laura Codruţa Kovesi. 

În context, ea a adăugat că era vorba despre o activitate desfăşurată în temeiul legii şi preponderent scrisă, care poate fi verificată. 

"Vă dau un exemplu: avem acces la foarte multe baze de date. În DNA avem acces la mai multe baze de date, peste 20. Trebuie să facem protocoale în care să scriem şi să descriem să regulile pe care le folosim în această activitate, în ce condiţii te poţi conecta la baza de date, cum trebuie să o foloseşti, pentru că nu toate legile prevăd toate aceste reguli", a spus Kovesi. 

Ea a precizat că, din momentul publicării deciziei în Monitorul Oficial, respectivul protocol nu a mai fost aplicat la nivelul DNA. 

"După apariţia deciziei CCR, noi nu am mai implementat acest protocol, iar dacă a fost denunţat, reziliat, desfiinţat, la acest lucru cred că Parchetul General o să răspundă. (…) Niciun ofiţer de informaţii de la niciun serviciu de informaţii (…) în niciun dosar penal, niciun ofiţer de informaţii nu a desfăşurat activităţi de cercetare penală sau de urmărire penală, nu a audiat martori, nu a participat la audierea unor persoane. Simpla lor activitate se rezuma la a pune în aplicare măsuri de supraveghere tehnică sau de a exercita activităţi de supraveghere operativă care sunt cunoscute publicului sub denumirea de filaj", a spus şefa DNA. 

Declaraţia şefei DNA vine după ce în presă a fost făcută publică o înregistrare, potrivit căreia procurorul general al României, Augustin Lazăr, ar fi afirmat, în cadrul şedinţei de miercuri a CSM, că a existat un protocol între Ministerul Public şi serviciile de informaţii, pentru formarea unor echipe mixte operative. 

"A existat un protocol în care se discuta despre echipe operative între Ministerul Public şi serviciile de informaţii, însă eu mereu mi-am pus următoarea problemă: acest protocol nu există, eu nu mi l-am însuşit şi nu mergem înainte cu astfel de inginerii, să zic aşa, pentru că ele nu se găsesc în Codul de Procedură Penală. Noi anchetăm, iar dumneavoastră judecaţi după Codul de Procedură Penală. Nu există nimic altceva care să se numească echipa mixtă", ar fi spus Augustin Lazăr în şedinţa CSM. 

AGERPRES