Klaus Iohannis a reușit! Președintele României a dat lovitura anului

Preşedintele Klaus Iohannis primeşte, miercuri, premiul european "Coudenhove-Kalergi" pentru anul 2020, în cadrul unei ceremonii care are loc la Palatul Cotroceni.

Cine va acorda premiul

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, premiul va fi acordat de către prinţul Nikolaus von Liechtenstein, preşedintele Societăţii Europene Coudenhove-Kalergi.

La eveniment participă şi Donald Tusk, preşedintele Partidului Popular European şi fost preşedinte al Consiliului European, care va rosti laudatio.

Cum s-a ajuns la concluzia că Iohannis merită premiul

Decizia de acordare a premiului european „Coudenhove-Kalergi” pentru anul 2020 preşedintelui Klaus IohannisIohannis a fost adoptată de membrii Societăţii pentru „meritele sale deosebite de politician care, prin dedicarea pentru valorile europene, contribuie decisiv la consolidarea integrării României în comunitatea statelor europene”, apreciindu-se, totodată, că „acţiunea sa politică are un rol exemplar într-o Europa care a fost divizată în trecut”.

Premiul european „Coudenhove-Kalergi” se numără printre cele mai prestigioase distincţii decernate, la fiecare doi ani, unor personalităţi care şi-au adus contribuţia la proiectul unei Europe unite şi paşnice şi este acordat de către Societatea Europeană Coudenhove-Kalergi, care a fost înfiinţată în 1978 în memoria „marelui vizionar european” Richard von Coudenhove-Kalergi.

Contele Richard von Coudenhove-Kalergi (1894-1972) a dezvoltat ideea unei Europe unite la scurt timp după Primul Război Mondial, ca o contrapondere la ideile totalitare ale fascismului, naţional-socialismului şi comunismului. În 1923, a fondat Uniunea Pan-Europeană, contribuind, de asemenea, prin ideile sale, la fondarea instituţiilor europene. Coudenhove-Kalergi a fost primul laureat al Premiului Carol cel Mare al oraşului Aachen, în 1950.

 

Cine a mai primit acest premiu

Printre laureaţii premiului european Coudenhove-Kalergi se regăsesc personalităţi europene şi internaţionale care au marcat istoria continentului în ultima jumătate de secol, precum: Jean-Claude Juncker, preşedinte al Comisiei Europene (2014); Herman Van Rompuy, preşedinte al Consiliului European (2012); Angela Merkel, cancelar al Germaniei (2010); Vaira Vike-Freiberga, preşedintele Letoniei (2006); violonistul Yehudi Menuhin (1999), Emil Constantinescu, preşedintele României (1998); Lennart Meri, preşedintele Estoniei (1996); Ronald Reagan, preşedintele SUA (1992); Helmut Kohl, cancelar al Germaniei (1990); Juan Carlos I, Regele Spaniei (1986); Sandro Pertini, preşedintele Italiei (1984); Konstantinos Tsatsos, preşedintele Greciei (1980); Raymond Barre, prim-ministrul Franţei (1978). În 2018, premiul a fost acordat postum celor peste 100 de eroi ai mişcării Euromaidan (the Heavenly Hundred).