„Când eram eu elevă, la sfârșitul anilor ’80-începutul anilor ’90, învățam în trei schimburi și erau cam zece clase în fiecare an. Acum, la aceeași școală din Berceni, se învață într-un singur schimb și sunt cinci-șase clase pentru fiecare generație. Ca să nu mai spun că noi eram și 40 în clasă, iar acum sunt între 20 și 30 de copii”, povestește Cornelia, învățătoare la o școală de cartier din București.

Statisticile confirmă: în 1995 erau înscriși în învățământul preuniversitar (școli primare și gimnaziale, licee și școli profesionale) aproape 3,7 milioane de copii. În 2017 numărul lor a fost de numai 2,4 milioane, cu o treime mai puțin. Iar având în vedere tendința de permanentă scădere din ultimii ani (de la 2,65 milioane în 2013 la 2,61 milioane în 2014, 2,55 milioane în 2015 și 2,52 milioane în 2016), se poate presupune că în anul 2018/2019 vor călca pragurile școlilor și mai puțini elevi. Declinul se vede și în zona celor mai mici „clienți” ai sistemului de învățământ: de la aproape 700.000 de copii în grădinițe și creșe în 1995 s-a ajuns la circa 540.000 în 2017, cu aproape 25% mai puțin.

Bătrâni și tot mai puțini

De ce s-a ajuns aici? Declinul demografic este, desigur, de vină. În 2002, de când avem cele mai vechi date disponibile referitoare la populația rezidentă, trăiau efectiv în România 21,7 milioane de persoane. În 2018 mai sunt 19,5 milioane. Iar lucrurile stau și mai grav în ceea ce privește locuitorii sub 20 de ani. În 2002 aceștia totalizau aproape 5,5 milioane, față de numai 4,1 milioane la debutul acestui an.

Cauzele principale sunt două și le știe toată lumea. Prima este sporul natural negativ (respectiv se nasc mai puțini copii decât numărul celor decedați). Anul trecut, numărul persoanelor decedate a fost cu peste 71.000 mai mare decât numărul născuților‐vii. A doua cauză majoră o reprezintă migrația. „România continuă să fie o țară de emigrare, fenomenul constituind cea de a doua cauză principală a reducerii populației țării. În anul 2017 numărul emigranților a depășit numărul 

 

imigranților cu peste 53.000”, se arată în documentele Institutului Național de Statistică (INS).

Lacătul pe ușă

În cazul în care ritmul de scădere se va menține, în mai puțin de zece ani numărul de elevi din sistemul românesc va scădea sub două milioane, iar peste două decenii va ajunge undeva la 1,5 milioane. Adică undeva la 40% din cel înregistrat în anii ’90. Impactul va fi semnificativ în ceea ce privește numărul de unități de învățământ și de cadre didactice. Cu semnificativ mai puțini elevi, multe școli vor fi nevoite să-și închidă porțile, iar mulți învățători și profesori vor trebui să-și găsească alte meserii.

De altfel, lipsa elevilor (la care s-a adăugat dorința de a eficientiza din punct de vedere financiar sistemul educațional) a dus deja la desființarea, la propriu sau prin comasare, a numeroase unități de învățământ. Ultimele statistici disponibile arată că de la peste 15.000 de școli și licee în 1995 mai existau în 2016 în jur de 5.700, în timp ce din peste 12.000 de grădinițe și creșe mai rămăseseră sub 1.200.

Nici numărul de învățători și profesori nu arată prea bine. Conform INS, acesta a scăzut de la un vârf de 232.000 în 2000 la circa 174.000 în 2016, respectiv cu 25% mai puțini. „Și nici măcar statisticile astea nu arată realitatea. În zonele rurale s-a ajuns să fie mulți profesori care lucrează cu jumătate sau chiar cu sfert de normă, pentru că nu există decât o clasă pentru fiecare generație, iar cel mai apropiat post disponibil e la zeci de kilometri distanță”, spune învățătoarea Cornelia.

Sub ochii noștri

Evident că, în funcție de politicile guvernamentale, vor putea exista două abordări ale situației. Fie se va adopta o atitudine de acceptare și sistemul educațional va fi lăsat să se micșoreze treptat, prin neînlocuirea cadrelor didactice ieșite la pensie și prin închiderea treptată a școlilor rămase fără elevi, fie se va încerca, din motive populiste și electorale, menținerea infrastructurii educaționale la aceleași dimensiuni. Asta pentru a păstra un anumit număr de slujbe (într-un sat, de pildă, desființarea a 10-20 de posturi bugetare cântărește mult) și pentru a reduce distanța pe care copiii o au de parcurs până la școală.

 

„La noi, de pildă, am dus muncă de lămurire cu trei elevi dintr-o clasă în care erau 20 și am reușit să-i convingem să se mute într-o clasă în care mai rămăseseră doar 12 copii. În caz contrar, clasa respectivă ar fi trebuit desființată, ceea ce înseamnă că am fi pierdut din numărul de posturi alocate și din finanțarea de la buget”, dezvăluie directoarea unui liceu din Capitală.

Pentru moment, se pare că se va încerca o abordare mixtă: în unele zone școlile vor fi menținute în viață chiar dacă nu mai au suficienți elevi, în 

timp ce în altele s-ar pregăti închideri și comasări. În ianuarie, deputatul PNL Florin Roman declara că are informații potrivit cărora Guvernul ar intenționa să închidă 1.000 de școli și grădinițe, ca urmare a unor măsuri luate în teritoriu prin intermediul inspectoratelor școlare. „Este o decizie care nu are niciun fel de studiu de impact, care nu are niciun fel de analiză serioasă. (…) În fapt, ce se întâmplă: în loc să consulte primarii și operatorii economici, așa cum spune legea, alături de școli pentru a face propuneri referitor la planul de învățământ și rețeaua de școlarizare, ministrul Educației a scos din circuit primarii și operatorii, a lăsat doar directorii de scoli, care sunt chemați la inspectorate și sunt amenințați să reducă costurile, altfel vor pleca acasă”, a explicat Roman.

Informația a fost confirmată până în prezent de decizii luate de inspectoratele școlare județene. De exemplu, consiliera pentru rețeaua școlară din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Maramures, Simona Cătană, anunța în primăvară că numărul de unități școlare va scădea de la 237 la 227, ca urmare a scăderii populației școlare. În ultimii cinci ani, numărul elevilor din Maramureș s-a redus cu circa 10.000, a mai precizat ea. Opt școli primare și cinci grădinițe din mediul rural vor fi desființate în județul Sălaj începând din această toamnă, tot ca urmare a scăderii numărului de elevi. Asta în timp ce în Vrancea s-a luat decizia desființării a 14 școli și grădinițe, comasarea a două școli și fuziunea altor două.

 

Ca în secolul al XIX-lea

Dar lipsa elevilor și desființarea unor unități școlare reprezintă doar una din problemele sistemului educațional românesc. Condițiile proaste din multe școli, în special în zona rurală, sunt arhi-cunoscute. „La 159 de la Unirea Principatelor Române, avem 2.418 unități școlare cu grupurile sanitare în exterior. Prin programul de guvernare, în cel mult trei ani, autoritățile locale, județene și centrale vor face că toate unitățile școlare din România să aibă condiții decente pentru educația elevilor și preșcolarilor”, spunea în luna ianuarie a acestui an ministrul Educației de la acea vreme, Liviu Pop. cele mai multe școli cu toaleta în curte erau în județele Vaslui (389), Suceava (219), Iași și Botoșani (207 fiecare), Mehedinți (118) și Argeș (108). Deocamdată, nu avem informații care să indice o schimbare semnificativă în această privință.

Nici siguranța elevilor nu este o prioritate în multe locuri. Sunt deja celebre cazurile școlilor în care au căzut tavanele sau care au luat foc în ultima vreme. De altfel, potrivit datelor oficiale, la debutul acestui an școlar doar 3.100 de clădiri aparținând unităților educaționale aveau aviz ISU, în timp ce aproape 8.200 nu obținuseră respectiva autorizație de funcționare. Asta în condițiile în care guvernanții se laudă cu cel mai mare buget (27 de miliarde de lei sau circa șase miliarde de euro) alocat educației în ultimii 27 de ani. Problema este că sumele alocate reprezintă doar aproximativ 3% din PIB (față de 6%, nivelul prevăzut în Legea 

Educației), iar o bună parte din el va merge către salariile și bonusurile personalului.

Să mai vorbim despre programa tot mai încărcată și de materia prost structurată și, în multe cazuri, inutilă? Sau de noile manuale unice, care sunt pline de erori și inadvertențe? Sau de nivelul scăzut de pregătire al unor cadre didactice (în special, din nou, din zona satelor)?

Alternativa privată

 

Problemele grave ale sistemului public au făcut ca, în ciuda reducerii continue a numărului de copii, numărul unităților educaționale private să crească de la an la an, iar multe din ele par și să aibă rezultate bune din punct de vedere financiar (ce-i drept, mai ales în zonele prospere, adică București și alte câteva mari orașe). Astfel, dacă în 2000 erau în România 72 de grădinițe particulare, iar în 2010 – 222, în 2016 numărul lor ajunsese la 346. La nivelul școlilor, s-a urcat de la 108 în 2000 la 160 în 2010 și la 283 în 2016. În același timp, existau și 72 de licee private în 2016 (în creștere de la 29 în 2000 și 58 în 2010).

„Materia este aceeași ca la stat, adică mult prea încărcată din punctul meu de vedere. Totuși condițiile sunt mai bune, profesorii sunt mai atent selecționați și mai motivați și în plus există și componenta de after-school, care înseamnă că elevii mănâncă, își fac temele și iau parte și la diverse activități extrașcolare la școală. Ceea ce ne scutește pe noi de efort și de drumuri”, își explică mama unei eleve care va începe clasa a șaptea la Școala Finlandeză din Capitală decizia de plăti taxa de peste 1.500 de lei pe lună.

Deocamdată, în loc să încerce să țină pasul cu cei din zona privată, sistemul educațional public pare să ia măsuri menite a reduce calitatea serviciilor oferite. Marius Nistor, președintele federației Sindicatelor din educație ”Spiru Haret”, avertiza acum câteva zile că Ministerul Educației Naționale pregătește un ordin prin care vor fi tăiate peste 1.000 de posturi din învățământul preuniversitar. ”Acest lucru va duce la o acutizare a crizei lipsei de personal calificat, existente la nivelul unităților de învățământ. Riscăm, de exemplu, ca școlile să rămână fără personal de pază și întreținere, în condițiile în care sunt multe școli unde paza este asigurată din banii dați de părinți. Mai grav este că tăierile de posturi vor afecta și procesul didactic, deoarece sunt vizate inclusiv posturi didactice. În plus, riscăm ca orele care se atribuiau până acum la plata cu ora la personalul didactic calificat să fie predate de necalificați sau să ne confruntăm cu imposibilitatea plății sumelor cuvenite cadrelor didactice pentru activitatea prestată în regim de plata cu ora. Când toată lumea cere la unison creșterea calității actului educațional, MEN vine și ia măsuri care conduc la scăderea acesteia”, a declarat Nistor.


Te-ar putea interesa și: