Christian Sabbagh a vorbit despre scandalul în care a fost implicat. Prezentatorul a susținut că în acest caz nu a fost vorba de violență, ci de o ceartă mai aprinsă, alimentată de gelozie. Iulia a prezentat versiunea sa. Aceasta a precizat că lucrurile în familia lor au fost clarificate.

Iulia declară că nu a depus nicio plângere împotriva prezentatorului

Soția lui Christian Sabbagh a scris pe rețelele sociale că niciodată nu a depus vreo plângere împotriva partenerului de viață, deși pe portalul instanțelor apare o cerere înregistrată.

“Nu am depus nicio plângere și nu am solicitat vreodată emiterea unui ordin de protecție împotriva soțului meu. Am fost în eroare cu privire la documentele întocmite de organele de poliție. Noi ne iubim și ne respectăm, totul a plecat de la o glumă banală, din discuții contradictorii. Nu îmi doresc să devin persoană publică și nici nu am nevoie de promovare prin acest mod! Sunt o mamă dedicată creșterii copiilor și îmi doresc să le ofer o educație corespunzătoare! Sper că am lămurit acest aspect și nu vom mai fi subiect pentru presă!”, a scris Iulia Sabbagh, pe contul ei de Facebook.

Cerere privind ordin de protecție, înregistrată la Judecătoria Sectorului 4

Pe portarul instanțelor de judecată, apare înregistrată o cerere prin intermediul căreia Iulia solicită ordin de protecție împotriva prezentatorului. Joi, 7 octombrie, prezentatorul de la Kanald D ar fi trebuit audiat, la Judecătoria Sectorului 4.

Christian Sabbagh și relația cu Iulia

Christian Sabbagh este un cunoscut prezentator de știri din România, fiind angajat de mai mulți ani la postul de televiziune Kanal D. Relația dintre acesta și actuala lui soție, Iulia, ar fi început la șapte luni de la divorțul de prima lui soție, Louise. La acea vreme, Iulia avea 25 de ani și era studentă, rezidentă în Spania. Cei doi s-ar fi cunoscut prin câțiva amici, informează playtech.ro.